Eseistul indian Pankaj Mishra, probabil cel care a portretizat cel mai bine epoca furiei în care ne aflăm, îi descrie pe neo-machiavelienii care populează politica mondială ca fiind o mână de lideri, conduși de Donald Trump, care vociferează împotriva ordinii internaționale și propun un vis hiper-masculin (există excepții, dar aproape toți demagogii de extrema dreaptă sunt bărbați) de grandoare, eroism, sacrificiu, putere și cucerire. Toate aceste virtuți marțiale au suferit o înfrângere răsunătoare acum câteva zile, când Viktor Orbán, arhetipul tuturor fasciștilor, a pierdut alegerile din Ungaria, scrie EL PAIS, potrivit stiripesurse.ro.
Euforia a erupt în Europa. Bruxelles-ul s-a grăbit să declare că extremismul şi-a atins apogeul. Noi, optimiștii, am vrut să credem că valul extremei drepte ar putea începe să se retragă imediat; am crezut același lucru când Zohran Mamdani a câștigat cursa pentru funcția de primar în emblematicul oraș New York.
În Bulgaria, cea mai săracă și una dintre cele mai corupte țări din UE, un candidat pro-Putin, Rumen Radev, un fost pilot militar cu cunoscute tendințe anti-europene, a câștigat în acest weekend. Probabil are mai puțin talent decât Orbán pentru a da totul peste cap, dar este suficient de populist pentru a admite că nu există un model consistent care să sugereze că valul de extrema dreaptă începe să se retragă. Visul a durat exact o săptămână.
“Am învins apatia”, a declarat Radev, după ce a promis o nouă eră de culori vibrante. Radev este un om care susține că Crimeea “este Rusia”, care s-a opus trimiterii de ajutoare Bulgariei către Ucraina “deoarece acest lucru ar putea trage țara în război” și care, în calitate de președinte al țării sale (o poziție pe care a părăsit-o pentru a deveni prim-ministru), a demonstrat în repetate rânduri puternice convingeri eurosceptice, în ciuda nevoii disperate a economiei bulgare de fonduri europene.
Înainte de alegeri, Radev a cerut o relație mai pragmatică cu Putin; la urma urmei, Emmanuel Macron spune exact același lucru. Dar campania de succes a lui Radev nu este caracterizată de nostalgie pro-rusă, ci mai degrabă de un amestec de promisiuni anticorupție și angajamente de reducere a inflației și îmbunătățire a puterii de cumpărare a bulgarilor. “Economia e problema, prostule”, i-au spus lui Bill Clinton acum 30 de ani. Dar nu, nu asta e problema: e modul în care se redistribuie bogăția; sunt condițiile materiale de viață, cum spunea germanul ăla cu barbă în secolul al XIX-lea, cele care contează cu adevărat.
Valul de insurecție nu se va încheia până când centrul-dreapta și centrul-stânga nu vor implementa politici mai decisive pentru a aborda problema economică fundamentală: inegalitatea galopantă și pierderea puterii de cumpărare. Demagogii apar ici și colo cu leacuri miraculoase și sunt toți la fel, cu trăsături distinctive în funcție de istoria și circumstanțele specifice fiecărei țări. Radev este unul dintre ei.
Pesimismul, împreună cu o neliniște profundă, persistă. Iar Bruxelles-ul și partidele de centru continuă să traseze linii în nisip, anunțând că sfârșitul coșmarului este aproape. Dar nici măcar cei mai combativi lideri împotriva ascensiunii extremei drepte, precum Pedro Sánchez, nu au reușit să abordeze rădăcina problemei: șapte ani mai târziu, unul dintre guvernele cele mai orientate spre stânga din Europa nu a reușit să adopte o reformă fiscală sau chiar un buget recent, care să ridice povara fiscală a țării de la decalajul semnificativ sub media europeană și să asigure că economia spaniolă încetează să mai fie una dintre cele mai puțin redistributive din Europa, potrivit OCDE, Comisiei Europene și FMI.
Extrema dreaptă se apropie de 25% în Spania și se află deja în câteva guverne regionale. În Europa, are locuri în Consiliul European: Radev se alătură rândurilor lui Robert Fico (Slovacia), Andrej Babis (Republica Cehă), Giorgia Meloni (Italia) și, aș spune, lui Bart de Wever (Belgia), și vom vedea dacă Marine Le Pen sau Jordan Bardella li se vor alătura și ei după cele mai importante alegeri din 2027: cele din Franța.
Nu, nu suntem tocmai în măsură să sărbătorim: chiar și în Germania post-nazistă, cu retorica sa “niciodată din nou”, există partide post-fasciste precum AfD “cu lideri care fac spume la gură”, potrivit lui Mishra. În mijlocul unui potop de conflicte armate, un dans macabru care seamănă cu un război civil global, Bulgaria, o țară care a aderat recent la zona euro şi care are mai puțin de șapte milioane de locuitori și cel mai mic PIB din Uniune, demonstrează că Europa rămâne într-un tărâm al nimănui.
