Peste 337 de mii de hectare de teren din fondul silvic, aflate în gestiunea întreprinderilor din subordinea Agenției „Moldsilva”, nu sunt evaluate și incluse în evidențele contabile. Potrivit unui raport de audit al Curții de Conturi, valoarea estimată a acestor terenuri se ridică la aproximativ 6,7 miliarde de lei. Reprezentanții agenției susțin că situația este determinată de lipsa unei metodologii clare de evaluare a fondului forestier, transmite IPN.
Raportul de audit privind activitatea Ministerului Mediului pentru anul 2025 arată că problema evidenței fondului forestier este una sistemică. Auditorul Larisa Ceban a declarat că lipsa unor reguli clare de evaluare și evidență a terenurilor și a vegetației forestiere a dus la denaturări semnificative în contabilitatea patrimoniului public.
Citeşte şi: O posibilă dronă a fost găsită pe acoperişul unui bloc din Capitală – Stiripesurse.md
Reprezentanții Agenției „Moldsilva” susțin că problema delimitării și evaluării fondului forestier este una de durată. Totodată, aceștia precizează că, împreună cu Ministerul Mediului și alte instituții responsabile, a fost elaborat un proiect de metodologie care ar permite evaluarea și evidența corectă a terenurilor forestiere.
Raportul mai semnalează nereguli în gestionarea terenurilor transmise în arendă. Aproximativ 3,4 mii de hectare care generează venituri nu sunt înregistrate cu drept de proprietate, iar valoarea acestora ar fi fost subevaluată cu circa 303 milioane de lei. Totodată, creanțele neîncasate din arendă se ridică la 13,8 milioane de lei, o parte semnificativă reprezentând datorii mai vechi.
În urma constatărilor, Curtea de Conturi a recomandat Ministerului Mediului și instituțiilor vizate să remedieze deficiențele și să consolideze mecanismele de gestionare financiară. Autoritățile urmează să elaboreze planuri de acțiuni, prioritară fiind o metodologie provizorie pentru evaluarea și evidența corectă a vegetației forestiere.












