StiripesurseȘtirile zileiCum au reuşit ruşii să-l facă scăpat pe Alexandru Balan?

Cum au reuşit ruşii să-l facă scăpat pe Alexandru Balan?

Publicat:

Fostul director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Balan, a fost schimbat pe 28 aprilie în cadrul unei operațiuni multilaterale, care a implicat mai multe state. Potrivit surselor IPN familiarizate cu detaliile operațiunii, includerea sa pe lista de schimb a fost solicitată de partea rusă.

IPN face trimitere la două surse, care au cerut anonimatul și care au spus că discuțiile privind un posibil schimb au început la sfârșitul lunii februarie – începutul lunii martie 2026.

Citeşte şi: TROC cu spioni: FSB a eliberat doi ofițeri SIS în schimbul lui Alexandru Bălan – Stiripesurse.md

În operațiunea de amploare au fost implicate mai multe state: R. Moldova, Rusia, SUA, Polonia, Belarus și România.

În cadrul schimbului, Balan a fost cedat în schimbul unui cetățean polonez (presupus a fi jurnalistul și activistul Andrzej Poczobut), precum și pentru unul dintre cei doi angajați ai serviciilor speciale moldovenești reținuți în Rusia în 2025. Al doilea angajat, potrivit surselor, a fost schimbat pentru soția unui agent GRU (Direcția Principală de Informații a Rusiei), care fusese deținută în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău.


Balan a fost extrădat din România în Republica Moldova în baza unei solicitări a Ministerului Justiției și a unei decizii judecătorești din 15 aprilie. În pofida sentinței pronunțate, autoritățile de la Chișinău nu au luat inițial în calcul executarea efectivă a pedepsei pe teritoriul Republicii Moldova. După extrădare, Balan a fost grațiat de președinta Maia Sandu, ulterior a fost lipsit de cetățenia Republicii Moldova și predat Federației Ruse.

Locația sa exactă nu este cunoscută în prezent. Din Penitenciarul nr. 13, acesta a fost transportat prin Aeroportul Internațional Chișinău în Polonia, iar de acolo va fi transportat spre Moscova.

Pe 15 aprilie, Judecătoria Chișinău l-a condamnat pe Balan, în lipsă, la un an și șase luni de închisoare pentru tentativă de divulgarea secretului de stat. Anterior, în 2025, acesta fusese reținut în România, unde era vizat într-un dosar separat de trădare. Potrivit anchetei, Balan este acuzat că ar fi transmis informații unor agenți ai KGB Belarus.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cadrele didactice din Găgăuzia își perfecţionează competențele

Patruzeci și șapte de profesori de limba și literatura găgăuză din UTA Găgăuzia au absolvit un program de perfecționare profesională organizat de Ministerul Educației...

Migrația ilegală spre UE a scăzut cu 37%

Numărul trecerilor ilegale ale frontierei către Uniunea Europeană a continuat să scadă în primele şase luni ale anului 2026, numărul cazurilor detectate înregistrând o...

Milsami și Sheriff au scos remize în prima manșă a preliminariilor cupelor europene

Milsami Orhei și Sheriff Tiraspol au remizat în meciurile din cadrul primei manșe a turului întâi preliminar al cupelor europene. Echipa condusă de Alexei Savinov...

Moscova acuză Chişinăul de falsificarea istoriei

Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei acuză Ministerul Apărării al Republicii Moldova că ar fi folosit imaginea unor evrei deportați la lagărul nazist Auschwitz pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.