StiripesursePoliticăVIDEO Ce este „trădarea de patrie” pentru Igor Dodon, vizat într-un...

VIDEO Ce este „trădarea de patrie” pentru Igor Dodon, vizat într-un asemenea dosar

Publicat:

Deputatul PSRM Igor Dodon, vizat într-un dosar penal privind trădarea de patrie, a comentat public modul în care interpretează această infracțiune, susținând că anumite situații legate de cetățenie sau funcții publice ar putea intra în această categorie.

Potrivit parlamentarului, trădarea de patrie ar presupune, în opinia sa, acțiuni desfășurate în interesul altor state, numirea în funcții-cheie a unor cetățeni străini sau deținerea cetățeniei altor țări, transmite agora.md.

„Trădarea de patrie este atunci când lucrezi în interesul altor state, atunci când numești în funcții cheie cetățeni ai altor state, atunci când deții cetățenia altor state și când reprezinți interesele acestora. Eu nu am cetățenia altor state”, a declarat Igor Dodon.

În mai 2022, procurorii au efectuat percheziții la domiciliul fostului președinte Igor Dodon, în cadrul unei anchete deschise pentru mai multe capete de acuzare, inclusiv corupere pasivă, îmbogățire ilicită, trădare de patrie și finanțarea ilegală a unui partid politic de către o organizație criminală, potrivit Procuraturii Generale.

Dodon afirmă că dosarul nu a ajuns în instanță și se află în continuare la faza de urmărire penală, sugerând că lipsa unei trimiteri în judecată ar indica absența probelor.


„Nu este în instanță, este la urmărire penală și faptul că nu a fost trimis mai departe reconfirmă ceea ce spun eu – că nu sunt probe în acest sens”, a declarat acesta.

Fostul președinte este vizat și în dosarul cunoscut public drept „kuliok”. Cauza a fost reluată de la zero la sfârșitul anului 2025, după înlocuirea unui judecător din completul de judecată. Dosarul a fost transmis în instanță în octombrie 2022.

 

Citeşte şi:  Cum ar vota moldovenii în cazul unor alegeri prezidențiale

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Primăria Capitalei va primi fonduri europene pentru finalizarea stației de epurare a apelor uzate

Primarul Capitalei, Ion Ceban, a semnat ieri, 30 aprilie, un nou Acord de 80 de milioane de lei, pentru finalizarea stației de epurare a...

Evenimente publice organizate de Ziua Europei

Ziua Europei va fi marcată și în acest an printr-o serie de evenimente care vor reflecta sprijinul Uniunii Europene pentru țara noastră și oportunitățile...

Ucraina cere detalii cu privire la propunerea Rusiei de armistiţiu pentru 9 mai

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că a cerut Statelor Unite detalii cu privire la condiţiile unui armistiţiu pe 9 mai, ziua în...

Apa din Australia ‘colcăie’ de metamfetamină şi cocaină

Probele de ape uzate prelevate de pe teritoriul Australiei indică un consum record de metamfetamină şi cocaină în anul anterior, conform unui raport citat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.