StiripesursePoliticăIon Ceban, după decizia autorității electorale: 'Alegerile din Orhei sunt compromise'

Ion Ceban, după decizia autorității electorale: ‘Alegerile din Orhei sunt compromise’

Publicat:

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a lansat critici acide la adresa Comisiei Electorale Centrale, care a decis sâmbătă, 2 mai, excluderea din cursa electorală pentru Primăria Orhei a candidatului „Democrația Acasă”, Victor Perțu. Potrivit lui, decizia autorității electorale arată că „alegerile din Orhei sunt compromise”. 

„Asta nu este despre alegeri, nu este despre democrație și despre standarde europene. Foarte clar. Scoaterea abuzivă a unui candidat de către Comisie Electorală Centrală, acea comisie care este galbenă până în măduva vă oaselor. Astăzi s-a întâmplat Partidului „Democrația Acasă”, ieri s-a întâmplat Partidului CUB și dacă aceste lucruri vor fi tolerate în continuare și nu le vom da, mobilizându-ne,  peste labe, ei vor crede că așa se poate”, a punctat Ceban, potrivit timpul.

Vezi și: Moldova nu își poate asigura independența alimentară

Comisia Electorală Centrală (CEC), în cadrul ședinței de sâmbătă, 2 mai, a admis cererea prealabilă candidatului Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Sergiu Stanciu, prin care a solicitat anularea înregistrării lui Victor Perțu, candidat la funcția de primar partea Partidului Politic „Democrația Acasă”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O avere colosală și un conflict de interese periculos: Cum distruge Trump lupta anticorupție din alte țări

Începând cu scandalul Watergate, Statele Unite au contribuit la stabilirea standardelor internaționale privind normele anticorupție. Trump impune acum un standard diferit, care ar putea...

Șeful Moldovagaz: Există o probabilitate ridicată ca tarifele la gazele naturale să fie majorate

Președintele Consiliului de Administrație al Moldovagaz, Vadim Ceban, afirmă că există o probabilitate ridicată ca tarifele la gazele naturale să fie majorate în acest...

Finanțările oferite prin FACEM pentru dezvoltarea afacerilor au crescut cu peste 40%

Antreprenorii din Republica Moldova au accesat mai mulți bani pentru dezvoltarea afacerilor în trimestrul II al anului. Finanțările oferite prin FACEM au trecut de...

Licitații pentru achiziționarea de servicii de deservire alimentară a delegațiilor oficiale

Secretariatul Parlamentului desfășoară o serie de licitații pentru achiziționarea de servicii de deservire alimentară a delegațiilor oficiale. La această etapă a procedurii, ofertele deschise pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.