StiripesurseExterneDonald Tusk: NATO se dezintegrează

Donald Tusk: NATO se dezintegrează

Publicat:

Premierul polonez face o tulburătoare estimare a viitorului alianței dat fiind avertismentul lui Trump vizând noi ‚reduceri’ ale trupelor, scrie THE TELEGRAPH.

NATO „se dezintegrează”, a declarat premierul Poloniei după ce Statele Unite au anunțat retragerea a 5.000 de soldați din Germania. Donald Tusk a făcut o sumbră analiză a alianței occidentale, pe fondul escaladării războiului verbal dintre Donald Trump și Germania, din cauza criticilor Berlinului la adresa războiului împotriva Iranului, potrivit stiripesurse.

Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare

Într-un mesaj postat pe X, Tusk a notat: „Cea mai mare amenințare la adresa comunității transatlantice nu o reprezintă dușmanii săi externi, ci dezintegrarea continuă a alianței noastre. Trebuie să facem cu toții tot ce putem ca să oprim această dezastruoasă tendință”.

Săptămâna trecută, Departamentul de Război din SUA a anunțat că, în următoarele „șase până la douăsprezece luni”, va retrage 5000 de soldați americani din Germania – o țară unde sunt mobilizați aproape 40000 de militari americani”. Apoi, sâmbătă, Trump a declarat că Statele Unite vor retrage „mult mai mult” de 5000 de soldați. Într-o declarație făcută reporterilor pe aeroportul din Palm Beach, președintele SUA a subliniat: „Vom reduce drastic efectivele și le vom reduce chiar depășind cifra de 5.000”.


Decizia pare un fel de pedeapsă pentru cancelarul german Friedrich Merz, după ce acesta a susținut că negociatorii iranieni „l-au umilit” pe Trump.

Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a încercat să minimalizeze anunțul american de sâmbătă, afirmând că demersul era „previzibil”.

Referindu-se la mai multe baze americane din Germania, el a adăugat că țara va continua „să coopereze îndeaproape cu americanii, la Ramstein, la Grafenwöhr, la Frankfurt și în alte regiuni, pentru pacea și securitatea în Europa”.

Citeşte şi:  Donald Tusk denunță NAȚIONALISMUL unor state UE în lupta cu un virus 'cosmopolit'

Un purtător de cuvânt al NATO a declarat că alianța conlucrează cu SUA, dorind  „să înțeleagă detaliile” pe tema planului de retragere a mii de soldați americani.

„Această ajustare subliniază că Europa trebuie să continue să investească mai mult în apărare și să își asume o parte mai mare din responsabilitate în privința securității noastre comune”, a mai adăugat el, sugerând astfel că aspectul pozitiv al deciziei lui Trump ar fi o cooperare europeană mai profundă întru apărarea frontierelor sale.

Zeci de mii de soldați americani sunt mobilizați în Germania ca factor de descurajare a agresiunii rusești, inclusiv la baza aeriană Ramstein – o zonă strategică importantă din Renania.

Agenția Reuters și ziarul The New York Times au relatat că, de asemenea, Pentagonul a decis să nu mai mobilizeze în Germania un batalion de rachete cu rază lungă de acțiune, ceea ce, potrivit experților, ar putea avea consecințe grave pentru apărarea europeană.

Deși o reducere cu 5.000 de soldați nu ar reprezenta o pierdere majoră de personal, decizia lui Trump pare o tentativă de a-i pedepsi pe liderii UE, și în special pe cancelarul Germaniei, pentru criticile aduse războiului din Iran.

Trump a lansat atacuri verbale la adresa lui Merz pentru afirmațiile acestuia potrivit cărora Teheranul a „umilit” Washingtonul, iar Statele Unite nu aveau o strategie de război clară.

„Nu este de mirare” că Germania se descurcă atât de prost sub conducerea lui Merz, a spus președintele SUA înfuriat, în timp ce își instruia Departamentul de Război să elaboreze planuri vizând reducerea trupelor.

Trump critică de mai multă vreme Europa, afirmând că ea profită de protecția militară oferită pe cheltuiala contribuabililor americani, iar în timpul primului său mandat, el a încercat să retragă din Germania 12000 de militari.

Citeşte şi:  Premierul Poloniei remarcă înfrângerea favoritului Moscovei la prezidențialele din Moldova

Ordinul de retragere a soldaților din Germania nu a fost niciodată executat, dar a alertat Berlinul și alți aliați NATO, existând astfel riscul ca SUA să decidă să se retragă din Europa.

În opinia ziarului The Telegraph, Polonia, România și Orientul Mijlociu sunt discutate ca posibile locații pentru redistribuirea celor 5.000 de soldați americani care urmează să părăsească Germania.

Vezi și: Moldova nu își poate asigura independența alimentară

De asemenea, SUA încearcă să își sporească prezența militară în Groenlanda – un teritoriul autonom danez pe care, la începutul acestui an, Trump a amenințat că îl va invada.

Există discuții în curs între guvernul interimar al Danemarcei și SUA privind acordarea accesului americanilor la încă trei baze din Groenlanda, în conformitate cu tratatul de apărare din 1951.

Ministerul danez al Apărării a refuzat să comenteze, invocând discuțiile în curs pe tema formării noului guvern după alegerile din martie, când premierul Mette Frederiksen nu a reușit să obțină o majoritate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Când chatbotul întărește delirul. Un bărbat spune că Grok l-a convins că este urmărit și că oameni vin să-l omoare

Un bărbat din Irlanda de Nord spune că a ajuns să stea la 3 dimineața în bucătărie, cu un cuțit, un ciocan și telefonul...

Calitatea aerului se îmbunătățește în Europa, dar rămâne sub obiectivele UE pentru 2030

Raportul anual al Agenției Europene de Mediu evidențiază că poluarea aerului depășește standardele actuale în 20% din stațiile de monitorizare, scrie Le Monde.S-au înregistrat progrese,...

Noi reguli permit companiilor aeriene să anuleze zboruri din timp în caz de penurie de combustibil

Guvernul din Marea Britanie pregătește un set de măsuri care ar permite companiilor aeriene să anuleze zboruri cu până la câteva săptămâni în avans,...

După două luni de război cu Iranul, aproape toată lumea pierde. Cine profită, deocamdată

La două luni după ce Donald Trump a lansat războiul împotriva Iranului promițând o victorie rapidă, luptele sunt suspendate, dar sfârșitul conflictului rămâne neclar....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.