Timp de trei decenii, diaspora românească a fost citată în dezbaterile publice aproape exclusiv prin două unghiuri: exodul de creiere, tânguit ca o tragedie națională, și remitențele trimise acasă, prezentate drept singura formă de contribuție concretă a celor plecați. Un studiu realizat în perioada ianuarie–martie 2026 de compania de cercetare Cult Research, la comanda organizației ROUNIT, vine să spargă acest tipar, transmite GAZETA ROMÂNEASCĂ, potrivit stiripesurse.ro.
Cercetarea, bazată pe interviuri semi-structurate cu antreprenori români activi în afara granițelor, cu o experiență medie de peste zece ani în piețe occidentale, arată că diaspora a evoluat discret, dar profund — și că România nu a ținut pasul cu această evoluție. Antreprenorii intervievați nu mai sunt emigranți în sensul clasic al cuvântului: sunt profesioniști cu portofolii de business în imobiliare, IT, HoReCa și servicii, care au acumulat capital, rețele și standarde organizaționale pe care le aduc înapoi — fie ca investiții directe, fie ca modele de business transferabile. Studiul urmează să fie prezentat marți, 29 aprilie 2026, în cadrul conferinței ROUNIT, un moment care marchează, simbolic, trecerea diasporei din dosarul „problemelor sociale” în cel al „oportunităților strategice”.
De la „bancomat al familiei” la investitor cu know-how occidental
Analiza surprinde o diferență de mentalitate clară între generații. Cei care au plecat înainte sau imediat după 1989 au emigrat căutând libertate și autonomie — antreprenoriatul a venit ca o consecință firească a acestei orientări individuale. Cei din valul de după 2000 tratează business-ul ca pe o etapă normală de carieră, nu ca pe o formă de rezistență. Ceea ce îi unește este experiența acumulată în medii economice cu reguli clare, concurență reală și standarde ridicate de management. Conform datelor citate în studiu, doar între 2012 și 2024, peste 502.000 de români au emigrat definitiv, iar aproape 2,7 milioane au plecat temporar. Sunt cifre care au alimentat, ani la rând, discursul despre depopulare. Studiul ROUNIT propune o altă lectură: în spatele acestor numere există un capital uman format și rafinat în afară, care poate fi reconectat la economia românească fără a fi neapărat repatriat fizic.
„Diaspora nu mai este doar o resursă economică pasivă, ci un vector activ de dezvoltare”, se arată în analiză — o formulare care rezumă, poate cel mai bine, schimbarea de paradigmă pe care cercetătorii o documentează. Antreprenorii incluși în studiu activează în firme cu zeci de mii de angajați, dar și în IMM-uri, ocupând atât poziții de execuție, cât și funcții manageriale. Tocmai această diversitate face din diaspora un ecosistem hibrid, greu de încadrat în vechile categorii.
Ce ar trebui să facă statul – și ce nu face
Raportul este explicit în privința direcțiilor de acțiune. În loc să insiste pe repatriere — politică adesea formulată retoric, rareori susținută cu instrumente reale —, autorii recomandă un model de conectivitate funcțională: mecanisme prin care antreprenorii din diaspora să poată colabora activ cu economia românească fără a fi obligați să se întoarcă. Platforme digitale de informare, rețele de antreprenori, transferuri de know-how și investiții în soft power cultural — evenimente internaționale, promovarea identității românești — sunt dintre soluțiile propuse. Logica e simplă: dacă nu poți aduce omul înapoi, construiești puntea spre el. Dacă înainte diaspora era privită ca o hemoragie, studiul ROUNIT argumentează că, gestionată strategic, ea poate funcționa ca un hub transnațional de expertiză, cu acces la piețe, parteneri și capital pe care România nu le-ar putea atrage altfel.
Întrebarea care rămâne deschisă — și pe care studiul o lasă, conștient, fără răspuns — este dacă instituțiile românești au capacitatea reală de a absorbi acest tip de parteneriat, sau dacă diaspora va continua să investească în România în ciuda statului, nu împreună cu el.
