StiripesurseEconomieȘefa BNM, la București: 'R.Moldova demonstrează că poate livra rezultate concrete,...

Șefa BNM, la București: ‘R.Moldova demonstrează că poate livra rezultate concrete, cu impact direct pentru cetățeni și economie’

Publicat:

Republica Moldova demonstrează că poate livra rezultate concrete, cu impact direct pentru cetățeni, companii și economie. Integrarea în SEPA, dezvoltarea sistemului MIA Plăți Instant, consolidarea stabilității financiare și modernizarea supravegherii sunt acțiuni care sporesc încrederea în parcursul european al Republicii Moldova și în capacitatea instituțiilor de a construi soluții moderne, sigure și eficiente.

Declarațiile au fost făcute de guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Anca Dragu, care a participat la deschiderea oficială a „Bucharest Leaders’ Summit: United for a Better World”, desfășurată la București, transmite Moldpres, conform Rador Radio România.

Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare

Referindu-se la integrarea Republicii Moldova în Zona Unică de plăți în Euro (SEPA), Anca Dragu a precizat că, în primele luni de la operaționalizare, infrastructura SEPA a generat economii de 6,59 milioane de euro, prin reducerea costului transferurilor cu peste 90%, până la o medie de 1,26 euro per transfer, cu posibilitatea aplicării unor comisioane zero. În prezent, peste 70% din volumul tranzacțiilor transfrontaliere în euro este procesat prin SEPA.

Guvernatoarea a evidențiat, de asemenea, rolul sistemului MIA Plăți Instant, lansat de BNM în primăvara anului 2024, ca infrastructură modernă de plăți, sigură și competitivă. Sistemul este utilizat de fiecare al doilea cetățean cu cont bancar din Republica Moldova și a devenit un reper regional pentru dezvoltarea plăților digitale.


Anca Dragu s-a referit și la parteneriatul constant cu România.

„Cooperarea dintre Republica Moldova și România se măsoară în reforme implementate, în capacitate instituțională consolidată și în beneficii reale pentru oameni și companii. Este un parteneriat care ne ajută să construim instituții mai puternice și să apropiem Republica Moldova de standardele Uniunii Europene”, a punctat guvernatoarea BNM.

Vezi și: Moldova nu își poate asigura independența alimentară

În încheiere, Anca Dragu a reiterat că Republica Moldova este pregătită să accelereze parcursul său european, valorificând oportunitățile create de stabilitatea financiară, investiții, reforme și parteneriate strategice.

„Bucharest Leaders’ Summit: United for a Better World” a reunit oficiali, reprezentanți ai instituțiilor publice, ai mediului academic, economic și diplomatic, într-un dialog dedicat cooperării, dezvoltării durabile și consolidării unui viitor comun mai sigur și mai prosper.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ploile din ultima perioadă au crescut riscul contaminării apei din fântâni și izvoare

Ploile torențiale din ultimele săptămâni au inundat terenuri agricole şi gospodării și au crescut riscul contaminării apei din fântâni și izvoare. Citește și: Val de...

AIPA a autorizat spre plată 19,26 milioane de lei

În perioada 15 - 19 iunie 2026, Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a autorizat spre plată 19,26 mil. lei din Fondul...

MEC extinde cooperarea cu JRC al Comisiei Europene în domeniul cercetării

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) al Republicii Moldova va extinde cooperarea cu Centrul Comun de Cercetare (JRC) al Comisiei Europene în domeniul cercetării și...

Incendiu de pe strada Melestiu a fost stins. Urmează să fie stabilită cauza izbucnirii

Incendiu de pe strada Melestiu a fost lichidat la ora 17:23, anunță pompierii. La fața locului se află Laboratorul experimental antiincendiar, care va investiga...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.