StiripesurseȘtirile zilei36 de ani de la Podul de Flori

36 de ani de la Podul de Flori

Publicat:

Se împlinesc 36 de ani de la „Podul de Flori”, unul dintre cele mai puternice simboluri ale apropierii dintre românii de pe ambele maluri ale Prutului. Evenimentul a avut loc pe 6 mai 1990, când, pentru prima dată după Al Doilea Război Mondial, frontiera dintre România și fosta Uniune Sovietică a fost deschisă temporar, permițând traversarea fără pașaport.

Sute de mii de oameni din România și din fosta RSS Moldovenească s-au adunat atunci de-a lungul Prutului, în mai multe puncte de trecere, între care Miorcani–Pererîta, Sculeni–Sculeni sau Leușeni–Albița. Acțiunea, organizată de mai multe organizații culturale și civice de pe ambele maluri, a fost concepută ca o manifestare pașnică de solidaritate și apropiere, transmite moldova1.md.

Citeşte şi: Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, vine la Chișinău – Stiripesurse.md

Pe durata evenimentului, participanții au putut traversa granița fără documente, în intervalul orelor 13:00–19:00. În total, au fost deschise opt puncte de trecere pe parcursul frontierei de peste 700 de kilometri.

Momentul central a fost marcat de lansarea a milioane de flori pe apele Prutului, simbol al dorinței de unitate, pace și înțelegere. În paralel, au fost oficiate slujbe religioase, iar clopotele bisericilor de pe ambele maluri au răsunat simultan, pentru prima dată după decenii. Ziua a continuat cu întâlniri între participanți, spectacole de muzică și dans popular și manifestări festive.


Evenimentul a fost susținut și de oficiali ai vremii din Republica Moldova, alături de reprezentanți ai mediului cultural și politic. Actorul și fostul ministru al Culturii Ion Ungureanu afirma atunci că „Podul de Flori” ar putea contribui la depășirea barierelor dintre oameni, într-un context european marcat de schimbări majore.

Istoricii consideră că manifestația din 1990 a avut o puternică încărcătură simbolică, reflectând aspirațiile de apropiere și reafirmare identitară în perioada de sfârșit a regimului sovietic. Potrivit istoricului Anatol Țăranu, acțiunea a transmis un semnal clar privind solidaritatea dintre românii de pe cele două maluri ale Prutului.

De asemenea, evenimentul a rămas în memoria colectivă prin numeroase mărturii emoționante. Poetul Grigore Vieru descria atmosfera ca fiind una intensă, marcată de reîntâlniri după ani de separare și gesturi simbolice de apropiere.

Un an mai târziu, în iunie 1991, a fost organizată o a doua ediție a „Podului de Flori”, când aproximativ 240.000 de cetățeni din Republica Moldova au traversat Prutul în România, fiind primiți în mai multe orașe.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Delegația Parlamentului Republicii Moldova participă la sesiunea de vară a APCE

Delegația Parlamentului Republicii Moldova participă la sesiunea de vară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), care are loc în perioada 22–26 iunie 2026,...

Aur balcanic pentru carabiniera Andreea Stavila

Carabiniera Andreea Stavila  a obținut o performanță remarcabilă, cucerind medalia de aur la Campionatul Balcanic de Atletism, desfășurat la Volos, Grecia. Citește și: Nivel sporit...

FOTO Nivel sporit de intervenție în Chișinău. S-a aprins un apartament de pe strada Melestiu

UP DATE  La fața locului a fost creat Statul Major pentru gestionarea situației, iar numărul de efectiv a fost suplinit. În prezent, pentru localizarea și...

Maia Sandu a fost întâmpinată de liderii UE la Summit-ul Moldova – UE

Președinta Maia Sandu a fost întâmpinată la Bruxelles de președintele Consiliului European, António Costa, și de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.