StiripesurseCultură și MediaLilia Calancea scoate de la tipar un nou roman

Lilia Calancea scoate de la tipar un nou roman

Publicat:

Biblioteca Națională a Republicii Moldova va găzdui, pe 22 mai, lansarea volumului „Hora înfometaților”, cel mai recent roman semnat de scriitoarea Lilia Calancea. Evenimentul va avea loc în Sala „Mihai Eminescu” a BNRM, începând cu ora 16:00.

Potrivit organizatorilor, romanul urmărește drama unei familii dintr-un sat de pe malul Nistrului, în contextul foametei care a marcat una dintre cele mai tragice perioade ale secolului XX. Povestea se concentrează pe destinul a trei copii rămași singuri după plecarea părinților și surprinde degradarea relațiilor umane într-un context extrem, dominat de lipsuri și supraviețuire.

Volumul abordează teme precum foametea, destrămarea familiei, pierderea umanității și reziliența în fața tragediilor istorice. Autoarea explorează dilemele morale și efectele dramatice ale foametei asupra oamenilor și comunităților.

La lansare vor participa criticul literar Ludmila Șimanschi și creatoarea de conținut Elena Leșan. Evenimentul va fi moderat de scriitoarea Viorica Covalschi.

Lilia Calancea s-a născut la Strășeni și este stabilită la Bruxelles din anul 2003. De-a lungul carierei, a publicat mai multe romane și volume de proză scurtă, printre care „Regina nopții”, „Sub Constelația Lyrei”, „Sunt oare un călău?”, „Alionușka” și „Bocete de nuntă”. Unele dintre lucrările sale au fost premiate sau nominalizate la competiții literare din R. Moldova și România.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Nu sunt hosta și nici begonii. Planta care crește în locurile unde altele nu rezistă

Căpșuna de pădure (Fragaria vesca) este recomandată de peisagiști ca una dintre cele mai bune plante de acoperire a solului pentru zonele umbrite. Se...

Locul ideal în care să depozitezi roșiile pentru păstrarea aromei. Nu e frigiderul

Un loc anume din bucătărie asigură că roșiile vor avea „cea mai bună aromă și textură” și nu este frigiderul. În luna iunie a început...

Amenzile pentru viteză cresc de 10 ori. Ce șoferi vor plăti 333 de euro

Ucraina pregătește o reformă radicală a amenzilor pentru depășirea vitezei. Proiectul de lege prevede sancțiuni de până la 17.000 de grivne, echivalentul a aproximativ...

După ce au încercat trendurile virale de frumusețe, multe femei au ajuns la aceeași concluzie

Un număr tot mai mare de femei își doresc rutine de frumusețe mai simple, pe măsură ce se satură de trendurile moderne promovate în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.