StiripesurseExterneVIDEO Donald Trump şi Xi Jinping, o plimbare "între Cer şi...

VIDEO Donald Trump şi Xi Jinping, o plimbare “între Cer şi Pământ” la templul preferat al lui Henry Kissinger

Publicat:

Preşedintele chinez Xi Jinping şi invitatul său, preşedintele american Donald Trump, au făcut ieri o plimbare prin Templul Cerului din Beijing, un loc istoric care datează din secolul al XV-lea şi simbolizează legăturile dintre Cer şi Pământ în viziunea tradiţională chineză asupra lumii, transmite EFE, potrivit stiripesurse.ro.

Preşedintele Trump a ajuns la locul vizitei, închis publicului timp de două zile, la scurt timp după încheierea întâlnirii sale cu Xi Jinping la Marele Palat al Poporului, iar ulterior a fost urmat de gazda sa, care l-a ghidat pe liderul american, într-un tur care nu a depăşit o oră, prin locurile cele mai emblematice ale unui complex care, cu cele 273 de hectare ale sale, este de patru ori mai mare decât Oraşul Interzis.

Structura centrală a templului, de formă rotundă şi cu un acoperiş triplu vizibil, din ţigle albastre, este una din imaginile cele mai tradiţionale şi cunoscute ale Beijingului. Ea a fost ridicată în 1420, în timpul dinastiei Ming, şi în construcţia sa, complet din lemn, nu s-a folosit niciun cui.

Dar dincolo de aparenţa sa, Templul Cerului întruchipează valori simbolice puternice, deoarece împăraţii din dinastiile Ming şi Qing veneau aici pentru a aduce sacrificii şi a se ruga pentru recolte, lucru pe care mass-media locale îl interpretează astăzi ca un mesaj despre uniunea dintre “ordinea cosmică şi autoritatea politică”, dar şi despre “armonie şi abundenţă”, valori care trebuie să guverneze relaţia dintre cele două puteri.

“Un loc măreţ. Incredibil. China este frumoasă”, a răspuns preşedintele Trump pe scurt jurnaliştilor care îl însoţeau, întrebat cum a decurs întâlnirea cu Xi.


Aceasta a fost una din puţinele interacţiuni ale preşedintelui american cu presa de la sosirea sa miercuri seară la Beijing. Preşedintele american s-a concentrat de data aceasta pe plimbarea cu gazda sa, care l-a întâmpinat în faţa “Sălii de rugăciune pentru recolte bune” şi, după o fotografie de grup, l-a ghidat într-un tur al complexului.

Odată încheiată plimbarea la care au participat, de asemenea, fiul preşedintelui SUA, Eric şi nora sa Lara, demnitarul american a urcat în maşina oficială şi a plecat spre hotelul unde este cazat, urmând să participe seara la un banchet de stat oferit în onoarea sa de preşedintele Xi Jinping în Marele Palat al Poporului.

Prezenţa puternică a poliţiei şi limitările accesului în zonă au făcut ca în jurul monumentului să nu se adune prea mult public, potrivit EFE, deşi câţiva trecători şi chiar unii turişti au reuşit să ajungă în apropiere în speranţa de a-i zări pe preşedinţi sau convoiul imposibil de ignorat în care se deplasează demnitarul american.

“Vreau doar să văd cum trece convoiului lui Donald Trump. Pentru că vizita sa, de această dată, are o semnificaţie importantă. Poate da un mare impuls economiei Chinei”, a declarat pentru EFE una din persoanele prezente, care a preferat să îşi păstreze anonimatul.

Un alt chinez, exprimându-se într-un mod oriental criptic pronunţat, a răspuns că “viitorul este imprevizibil” la o întrebare despre posibila îmbunătăţire a relaţiei dintre cei doi lideri şi că “ar trebui să existe anumite rezultate” la întrebarea despre acordurile ce ar putea rezulta din această vizită.

Donald Trump nu este primul preşedinte american care vizitează Templul Cerului. Pe aici au mai trecut preşedintele Gerald Ford în 1975, iar în 1988 prima doamnă Nancy Reagan, reprezentându-l pe Ronald Reagan, care intenţiona să participe, dar a fost “blocat” în întâlniri mai lungi decât era prevăzut.

De asemenea, în acest loc a fost şi George H.W. Bush, deşi nu în timpul mandatului său de preşedinte, ci cu ani în urmă, pe când ocupa funcţia de şef al biroului de legătură al Statelor Unite la Beijing, conform publicaţiei de stat The Paper.

Totuşi, dacă există un politician american al cărui nume este legat de Templul Cerului, acesta este fostul secretar de stat Henry Kissinger, care a vizitat locul în cel puţin zece ocazii între 1971 şi 2003 şi este cunoscut ca un “vechi prieten al Chinei” pentru rolul pe care l-a jucat de facilitare în secret a dezgheţului între Beijing şi Washington.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Nu sunt hosta și nici begonii. Planta care crește în locurile unde altele nu rezistă

Căpșuna de pădure (Fragaria vesca) este recomandată de peisagiști ca una dintre cele mai bune plante de acoperire a solului pentru zonele umbrite. Se...

Locul ideal în care să depozitezi roșiile pentru păstrarea aromei. Nu e frigiderul

Un loc anume din bucătărie asigură că roșiile vor avea „cea mai bună aromă și textură” și nu este frigiderul. În luna iunie a început...

Amenzile pentru viteză cresc de 10 ori. Ce șoferi vor plăti 333 de euro

Ucraina pregătește o reformă radicală a amenzilor pentru depășirea vitezei. Proiectul de lege prevede sancțiuni de până la 17.000 de grivne, echivalentul a aproximativ...

După ce au încercat trendurile virale de frumusețe, multe femei au ajuns la aceeași concluzie

Un număr tot mai mare de femei își doresc rutine de frumusețe mai simple, pe măsură ce se satură de trendurile moderne promovate în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.