Personalitatea lingvistului și profesorului universitar Nicolae Corlăteanu este readusă în atenția publicului printr-un material documentar din patrimoniul cinematografic, păstrat de Agenția Națională a Arhivelor, care surprinde atât dimensiunea sa științifică, cât și rolul său formator în dezvoltarea școlii filologice din Republica Moldova, transmite Moldpres.
Nicolae Corlăteanu (n. 14 mai 1915, satul Caracui, raionul Hâncești – d. 21 octombrie 2005, Chișinău) a fost absolvent al Universității din Cernăuți, lingvist de formație clasică și profesor universitar, recunoscut pentru activitatea sa de cercetare și pentru contribuția la pregătirea mai multor generații de filologi, profesori și cercetători.
Figura sa este surprinsă în documentarul „Academicianul Corlăteanu [la 70 de ani]”, realizat în 1986 de studioul Moldova-Film, cu scenariul semnat de Mihai Cimpoi și regia lui Gheorghe Siminel. Din echipa de creație au mai făcut parte Dumitru Olărescu (redactor), Valentin Dânga (coloana sonoră) și Valeriu Ciurea (imaginea).
Deși realizat într-un context istoric marcat de constrângeri ideologice sovietice, inclusiv în domeniul politicii lingvistice, materialul documentar evidențiază influența lui Corlăteanu asupra mediului universitar. Acesta a format generații de specialiști la Universitatea de Stat din Chișinău și în cadrul Academiei de Științe a Moldovei, contribuind la dezvoltarea unei școli filologice solide și la promovarea unei exprimări academice elevate.
Arhivele consemnează și faptul că, în film, este utilizată sintagma „limbă moldovenească”, reflectare a contextului politic sovietic, în care termenul „limba română” era interzis oficial, iar alfabetul latin era restricționat. În acea perioadă, utilizarea sa putea atrage sancțiuni severe, inclusiv excluderi din mediul universitar, ceea ce subliniază presiunile ideologice asupra mediului academic.
Nicolae Corlăteanu rămâne o figură de referință a lingvisticii din spațiul românesc estic, asociată atât cu dezvoltarea cercetării filologice, cât și cu rezistența intelectuală în fața constrângerilor epocii.











