StiripesurseJustiţieIncident cu focuri de armă în capitală. Un fost șef al...

Incident cu focuri de armă în capitală. Un fost șef al Direcției nr. 6 din cadrul INI a fost reținut

Publicat:

Un bărbat, care avea asupra sa o armă de vânătoare și care ar fi tras focuri de armă din mașina sa în direcția unor persoane, a fost reținut de oamenii legii. Incidentul a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, 15-16 mai, în sectorul Centru al capitalei. Reprezentanții Inspectoratului General al Poliției (IGP) au confirmat cazul pentru Ziarul de Gardă, însă nu au menționat cine este persoana reținută.

Conform unor surse ale ZdG, persoana reținută este Anatolie Macovei, fostul șef al Direcției Protecția Martorilor din cadrul Inspectoratului Național de Investigații (INI), numit în 2016 printr-un ordin al fostului șef adjunct al IGP, Gheorghe Cavcaliuc (liderul Partidului „Acasă Construim Europa”, care a fugit din R. Moldova în 2021 și se presupune că s-ar afla la Londra, n.r.), potrivit zdg.

Vezi și: Moldova nu își poate asigura independența alimentară

Aceleași surse mai spun că Anatolie Macovei s-ar fi aflat în stare de ebrietate și nu avea la el permisul de port armă.

În mai 2016, ZdG scria că Macovei, revenit atunci în Poliție după o pauză de 10 ani, și-a pus anterior în gaj casa de milioane în care locuia pentru garantarea unui credit de 5 milioane de lei, contractat de firma unei rude. Într-un litigiu, banca a cerut evacuarea acestuia din imobilul evaluat, la momentul obținerii creditului, la peste 3 milioane de lei, însă fără succes. Cele două tabere s-au judecat, iar prima instanță i-a dat anterior câștig de cauză lui Macovei. Firma pentru care acesta a garantat creditul se afla în procedură de faliment, având mai multe procese pentru datorii și proprietari căutați de organele de drept într-un dosar penal de escrocherie.


După plecarea din MAI, unde, până în 2006, a ocupat mai multe funcții, inclusiv cea de locțiitor al comandantului Brigăzii cu Destinație Specială „Fulger”, Anatolie Macovei a activat timp de aproape patru ani la Banca Comercială Română (BCR) Chișinău, în funcția de șef al Departamentului Managementul Securității și Continuității Afacerii, fiind angajat în decembrie 2009. La începutul anului 2014, după preaviz și un concediu prelungit, contractul său de muncă a fost desfăcut în legătură cu reducerea de personal. Macovei însă n-a fost de acord cu ordinul emis de bancă și a acționat-o în judecată, cerând daune materiale. Deși, în iulie 2015, Judecătoria Râșcani i-a dat dreptate și a dispus ca BCR să-i achite 435 mii de lei, prejudiciu material, la Curtea de Apel (CA) Chișinău, Macovei își retrage toate pretențiile față de bancă, litigiul fiind încheiat.

În trecut, Anatolie Macovei a fost în preajma Platformei „Demnitate și Adevăr” (DA), fiind cunoscut ca şef al gărzii populare a Platformei. Din această postură a fost implicat în două scandaluri dubioase. Mai întâi, în ianuarie 2016, la un post TV, a fost difuzată o înregistrare audio, în care Macovei ar fi vorbit cu Renato Usatîi, pe atunci primar de Bălți, iar jurnaliștii menționau că cei doi, împreună cu Platforma DA, ar fi pus la cale o lovitură de stat. Macovei a negat atunci autenticitatea înregistrărilor. Tot în acea perioadă, Macovei ar fi lovit un jurnalist al unui portal de știri, iar la scurt timp, procurorii au anunțat că au deschis un dosar penal pe marginea cazului.

Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare

În noiembrie 2015, Macovei, împreună cu alți veterani, „uniți” în Garda Populară a Platformei DA, au descins la un depozit al unui om de afaceri, bănuit de contrabandă. Presa a scris la acea vreme că aceștia au percheziționat proprietarul şi alte câteva persoane aflate acolo și chiar i-au pus cu mâinile la perete. Și pe acest caz procurorii au deschis anterior un dosar penal.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Patru grădinițe din capitală vor fi modernizate cu sprijinul Băncii Mondiale

Patru grădinițe din municipiul Chișinău vor beneficia de lucrări de reabilitare, eficiență energetică și modernizare. Investițiile vor fi realizate în cadrul Proiectului „Îmbunătățirea Calității...

Parchetul European investighează folosirea fondurilor europene de către companiile premierului ceh Andrej Babis

Procurorii din cadrul Parchetului European (EPPO) au deschis o investigație privind folosirea fondurilor europene de către companii deținute anterior de actualul premier populist ceh...

Transport public municipal gratuit în Bălți în fiecare miercuri. Din 2027, autoritățile promit gratuitate completă

Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, anunță lansarea unui program de transport public municipal gratuit. Într-o primă etapă, din luna septembrie, în fiecare zi de...

Premierul desemnat, în discuții cu micii antreprenori: ‘Vreau să reconstruim încrederea și optimismul oamenilor de afaceri, astfel încât să investească și să crească acasă’

Candidatul desemnat la funcția de premier, Vasile Tofan, a avut o discuție cu micii antreprenori,  în contextul procesului de elaborare a viitorului program de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.