StiripesursePoliticăMaia Sandu pleacă la Strasbourg, Haga și Praga

Maia Sandu pleacă la Strasbourg, Haga și Praga

Publicat:

Președinta Maia Sandu efectuează în această săptămână vizite la Parlamentul European, în Țările de Jos și la Praga, Republica Cehă, unde va participa la conferința Globsec. Administrația prezidențială precizează că agenda vizitelor vizează promovarea intereselor cetățenilor Republicii Moldova, consolidarea parteneriatelor pentru securitatea și dezvoltarea statului, precum și susținerea parcursului de aderare la Uniunea Europeană, transmite IPN.

Pe 19 mai, la Strasbourg, unde se desfășoară sesiunea plenară a Parlamentului European, șeful statului, Maia Sandu, va avea întrevederi cu președintele legislativului european, Roberta Metsola. De asemenea, va purta discuții cu reprezentanții principalelor grupuri politice europene: Partidul Popular European, Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților, Conservatorii și Reformiștii Europeni, Renew Europe și Verzii/Alianța Liberă Europeană.

Citeşte şi: Ambasada României reacționează la scandalul Eurovision: Reacția oamenilor, a cetățenilor, a spus multe – Stiripesurse.md

Totodată, Maia Sandu va fi decorată cu Ordinul European de Merit. Distincția a fost instituită de Parlamentul European cu ocazia marcării a 75 de ani de la Declarația Schuman și este acordată personalităților care au contribuit semnificativ la promovarea valorilor europene și la consolidarea proiectului european.

Pe 20 mai, președinta se va afla într-o vizită de lucru în Țările de Jos, unde se va întâlni cu prim-ministrul Rob Jetten și cu ministrul de externe Tom Berendsen.


La invitația președintelui Cehiei, Petr Pavel, șefa statului va participa, pe 21 mai, la GLOBSEC Forum de la Praga, una dintre cele mai importante platforme internaționale dedicate securității și politicii externe. În marja evenimentului, Maia Sandu va avea o întrevedere bilaterală cu omologul ei și va susține un discurs despre experiența Republicii Moldova în protejarea democrației și combaterea ingerințelor străine.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Prima decizie a noului premier britanic: Elimină TVA-ul la curent

La doar o zi după preluarea mandatului, noul premier britanic Andy Burnham a anunțat prima sa măsură economică majoră: eliminarea TVA la facturile de...

Procuratura oferă noi detalii despre cazul tânărului agresat la Râșcani

Procuratura Generală oferă noi detalii despre cazul tânărului de 19 ani, agresat într-un local din municipiul Râșcani, și anunță că va contesta decizia instanței...

Cristina Gherasimov: Ne propunem ca și în acest an să avem o evaluare foarte bună din partea Comisiei Europene

Republica Moldova își propune să accelereze procesul de aderare la Uniunea Europeană în următoarele șase luni, obiectivul principal fiind deschiderea tuturor celor patru grupuri...

Guvernul Tofan va depune miercuri, 22 iulie, jurământul de învestire

Miercuri, 22 iulie, la ora 08:00, la sediul Președinției Republicii Moldova, va avea loc ceremonia oficială de depunere a jurământului de către noul Cabinet...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.