Partidul Acțiune și Solidaritate va contesta decizia instanței care a obligat formațiunea să șteargă postarea despre Olesea Stamate și să publice scuze oficiale. Anunțul a fost făcut de consiliera liderului PAS și al președintelui Parlamentului, Igor Grosu, Aurica Rusnac-Jardan, după hotărârea emisă de Judecătoria Chișinău.
„Hotărârea primei instanțe va fi atacată la Curtea de Apel”, a transmis reprezentanta PAS, potrivit omniapres.
Vezi și: Moldova nu își poate asigura independența alimentară
Totodată, aceasta a declarat că formațiunea consideră că și-a exercitat „în mod legitim dreptul la libertatea de exprimare”, în contextul criticilor aduse activității legislative a fostei deputate PAS.
„Olesea Stamate trebuie să-și ceară scuze de la cetățeni, pentru că, profitând de încrederea echipei și de funcția deținută, a promovat niște modificări la lege ce au dus la eliberarea unor deținuți periculoși”, se arată în reacția partidului.
Amintim că Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a decis pe 20 mai 2026 că mai multe afirmații publicate de PAS pe Facebook despre Olesea Stamate au fost defăimătoare și nesusținute prin probe.
Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare
Instanța a obligat partidul să șteargă postarea, să publice o dezmințire și scuze publice, iar mesajul respectiv să fie menținut timp de 30 de zile după rămânerea definitivă a hotărârii.
La rândul său, Olesea Stamate a declarat că verdictul confirmă faptul că acuzațiile lansate împotriva sa nu aveau acoperire probatorie și că procesul a fost intentat pentru apărarea reputației și demnității sale.











