SUA folosesc rachete Patriot a câte 4 milioane de dolari pentru a distruge drone produse cu 20.000-50.000 de dolari.
Războiul din Iran ne amintește o lecție mai veche privind cheltuielile militare, potrivit stiripesurse.
Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare
Pe o câmpie mocirloasă din nordul Franței, lângă Agincourt, oastea lihnită de foame și depășită numeric a regelui englez Henric al V-lea înfrunta acum 600 de ani floarea cavalerimii franceze. Cavalerul francez era o armă costisitoare, produsul a numeroși ani de instrucție, cu armura și calul de război valorând fiecare cât o mică avere.
Arcașii lui Henri fuseseră recrutați și instruiți în fiecare sat de pe cuprinsul regatului, înzestrați cu arcuri masive dar ieftine. Loviți de valurile succesive de săgeți, cavalerii s-au prăbușit cu sutele. Cantitatea copleșise calitatea – deși a ajutat-o și noroiul. Franța a pierdut acea bătălie, însă înfrângerea în război nu a îndurat-o din cauza numărului de cavaleri uciși. Franța a pierdut războiul din cauza imposibilității de a-și înlocui cavalerii uciși, notează The Wall Street Journal.
Rachetele Patriot sunt arme rafinate, un miracol al ingineriei, produsul deceniilor de măiestrie tehnologică acumulată, iar la fiecare unitate lucrează sute, dacă nu mii, de muncitori. Dronele iraniene pe care le interceptează ele sunt precum săgețile: ieftine, din belșug, produse la calup.
SUA au consumat începând din februarie peste 1.300 de rachete Patriot contra rachetelor și dronelor iraniene. Fiecare interceptor costă cam 4 milioane de dolari și e folosit la doborârea unor arme fabricate cu costuri de la 20.000 de dolari până la 50.000. Calculând pe baza ultimei rate de producție, Lockheed Martin va avea nevoie de doi ani pentru a înlocui toate rachetele consumate în ultimele 2,5 luni. Aceasta este o economie a înfrângerii, iar inamicii noștri o înțeleg.
Fiecare rachetă Patriot e totodată produsul unui lanț de aprovizionare pe care noi nu-l controlăm pe de-a-ntregul. Cipurile de ghidaj fabricate în SUA depind de heliu, iar aprovizionarea cu heliu a fost perturbată de războiul din Iran. Chiar și dacă Congresul ar vota mâine fonduri pentru producția a 10.000 de interceptori, metalul și gazele necesare pentru producția lor vor trebui să fie procurate, forța de muncă necesară va trebui să fie instruită, iar liniile de producție suplimentare vor trebui să fie construite. Începem să rămânem fără materie primă pentru armele noastre rafinate, în vreme ce inamicii inundă câmpul de bătălie cu drone ieftine.
Aeronavele militare din generația următoare, portavioanele de miliarde de dolari sunt fiecare în parte un miracol, dar avem mult prea puține și sunt prea dificil de înlocuit, ceea ce înseamnă că sunt prea valoroase pentru a ne permite să le riscăm.
Sofisticarea a devenit vulnerabilitatea noastră. Ucraina ne demonstrează care e alternativa. În fiecare zi peste 1.000 de drone interceptoare ies de pe liniile de producție ucrainene, la prețul de 1-3.000 de dolari bucata. Corpul dronelor de atac ale Kievului e reproiectat o dată la câteva luni, nu ani, motoarele lor chiar mai des, iar software-ul de ghidaj o dată la câteva zile. Menținând costul redus și inovând rapid o tehnologie simplă multiplicată la scară industrială, Ucraina obține un impact devastator.
În spatele acestei demonstrații de forță se află o piață construită de guvern. Programe precum Brave1 îi conectează pe investitori direct la firmele start-up și la utilizatorii de pe linia frontului, care și oferă rapid feedback. Așa reușește o țară aflată în război să aibă peste 2.000 de firme de armament și un ciclu de producție care trimite arme din faza de proiectare pe front în decurs de luni, nu ani.
Ucraina a produs 4 milioane de drone anul trecut, iar anul acesta și-a propus 7 milioane, adică de 10 ori mai mult decât producea acum trei ani.
Nu suntem singurii care au observat tendința. Monarhiile din Golf, clienți ai armamentului american de decenii bune, privesc acum spre Kiev în calitate de partener în războiul dronelor. Armele lui sunt ieftine, se fabrică rapid și sunt continuu îmbunătățite pe frontul din Donbas.
Dacă SUA sunt prudente în privința utilizării rachetelor americane de croazieră până și de către aliații apropiați, Ucraina are o alternativă. Vezi operațiunea „Pânză de păianjen” din iunie 2025, în care peste 100 de drone au fost introduse prin contrabandă adânc în teritoriul Rusiei, unde au lovit patru baze aeriene și 41 de aeronave, inclusiv bombardiere, provocând daune estimate la 7 miliarde de dolari.
Din perspectiva Ucrainei aceasta e economia victoriei: arme de miliarde de dolari distruse cu drone care costă cam 2.000 de dolari bucata.
Remediul pentru maladia armatelor NATO nu este vreun nou sistem sofisticat de armament. Este o bază industrială capabilă să preia o idee și să o transforme într-un milion de unități în decursul unui an. Lucru care presupune capacitatea de conversie de la civil la militar a unor linii de producție și repartizarea contractului unui producător care-ți poate livra 100.000 de drone într-o lună, iar nu celui care-ți trimite 10 platforme în 10 ani.
Vezi și: Moldova nu își poate asigura independența alimentară
Ceea ce înseamnă că obiectivul actual nu mai este arma perfectă. Sigur, construiești arma cât mai bine cu putință. Dar apoi o reconstruiești din nou, la numai 90% din calitate, dar 80% din prețul inițial și la 50% din timp. Apoi o reconstruiești încă o dată și încă de o mie de ori. Metodă care nu numai că-ți va umple arsenalul, dar îți va crea și sistemul prin care ți-l vei menține în permanență plin.
În războiul contra Iranului noi suntem înzestrați precum francezii la Agincourt, când de fapt am fi avut nevoie de o armată de arcași, notează Tom Tugendhat, parlamentar britanic conservator.
