StiripesurseSocialPeste 1.000 de oameni au vizitat BNM la Noaptea Muzeelor

Peste 1.000 de oameni au vizitat BNM la Noaptea Muzeelor

Publicat:

Banca Națională a Moldovei a primit peste 1.000 de vizitatori în cadrul evenimentului internațional Noaptea Europeană a Muzeelor, la care instituția a participat pentru al treilea an consecutiv.

Pe parcursul serii, publicul a avut ocazia să descopere patrimoniul monetar al R. Moldova, istoria leului moldovenesc și activitatea băncii centrale în menținerea stabilității financiare. Vizitatorii au discutat cu specialiștii instituției și au aflat cum sunt create și protejate bancnotele, ce elemente de securitate conțin și cum poate fi verificată autenticitatea acestora.

Citeşte şi: Maia Sandu își sărbătorește ziua de naștere – Stiripesurse.md

Una dintre principalele atracții ale evenimentului a fost lingoul de aur de peste 12 kilograme, estimat la o valoare de peste 30 de milioane de lei, expus în cadrul tururilor organizate la sediul Băncii Naționale a Moldovei.

Participanții au mai putut admira monede comemorative și jubiliare, emisiuni monetare rare, materiale de arhivă și exponate care reflectă evoluția sistemului monetar național.


Guvernatoarea BNM, Anca Dragu, a declarat că interesul manifestat de public confirmă importanța dialogului dintre instituție și cetățeni.

„Leul moldovenesc este parte a identității noastre economice și a încrederii pe care se construiește stabilitatea financiară. Prin astfel de evenimente, aducem mai aproape de oameni activitatea Băncii Naționale a Moldovei și explicăm rolul banilor și importanța protejării lor”, a subliniat Anca Dragu.

Potrivit instituției, evenimentul a avut și o componentă educativă, oferind vizitatorilor posibilitatea de a înțelege mai bine procesul de emitere și protecție a monedei naționale, dar și rolul băncii centrale în economie.

Noaptea Europeană a Muzeelor este organizată sub patronajul UNESCO, al Consiliului Europei și al Consiliului Internațional al Muzeelor, promovând accesul publicului la cultură și patrimoniu.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Grosu sugerează că Plahotniuc ar sta în spatele campaniei de denigrare a PAS: Urmele duc ‘spre o celulă’ din Penitenciarul nr. 13

Președintele Parlamentului și liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu, susține că în spatele informațiilor apărute în spațiul public despre salariile de milioane ale...

Moldova se va integra în sistemul european de coordonare a securității sociale

Republica Moldova va face schimb electronic de date cu statele membre ale UE în domeniul sistemelor de securitate socială. Acest lucru va fi posibil...

Voronin refuză consultările cu Maia Sandu pentru desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru

Fostul președinte al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), Vladimir Voronin, a anunțat că formațiunea sa nu va participa la consultările convocate de președinta...

Anastasia Taburceanu a restituit suma de 500 de mii de lei la bugetul de stat

Anastasia Taburceanu, verișoara Maiei Sandu și fosta angajată a Întreprinderii de Stat MoldATSA, a restituit suma de 500 de mii de lei încasată în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.