StiripesurseEconomieVinul Moldovei cucerește piața din China

Vinul Moldovei cucerește piața din China

Publicat:

Perspectivele de extindere a exporturilor de vin moldovenesc pe piața chineză și promovarea imaginii Republicii Moldova prin produsele vitivinicole au fost discutate la Shanghai de vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al Afacerilor Externe, care a avut o întrevedere cu distribuitorii oficiali ai vinurilor moldovenești, transmite Moldpres.

Viceprim-ministrul Mihai Popșoi a apreciat eforturile de promovarea a brandului „Vinul Moldovei” în China, subliniind că evoluția pozitivă a exporturilor reflectă calitatea produselor moldovenești.

Citeşte şi: Maia Sandu își sărbătorește ziua de naștere – Stiripesurse.md

Reprezentanții companiei au menționat că pe piața chineză au fost comercializate peste 2 milioane de sticle de vin ale unui producător autohton, brandul devenind unul dintre cele mai cunoscute vinuri moldovenești din China. Distribuitorii au remarcat interesul în creștere al consumatorilor chinezi pentru vinurile din Republica Moldova. Compania a dezvoltat o rețea națională de distribuție cu peste 400 de puncte de vânzare offline, inclusiv în centre comerciale, magazine specializate și sectorul HoReCa, iar vinurile sunt promovate și pe principalele platforme online din China.

Părțile au discutat și provocările din procesul de export, precum și oportunitățile de extindere a cooperării economice și comerciale, evidențiind importanța colaborării dintre producătorii moldoveni și partenerii chinezi pentru valorificarea oportunităților oferite de piața asiatică.


Totodată, la moment, compania desfășoară o campanie de promovare a brandului autohton în Shanghai, Chengdu și Shenzhen, prin difuzarea imaginilor și spoturilor video pe clădiri emblematice. Campania, cu o durată de șase luni, urmărește consolidarea notorietății vinurilor moldovenești și poziționarea acestora în segmentul premium al pieței chineze.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Agenda europeană a R.Moldova, discutată la Chișinău cu o delegație din Polonia

Agenda europeană a Republicii Moldova, progresele în implementarea reformelor și cooperarea bilaterală au fost principalele subiecte abordate la întrevederea dintre viceprim-ministra pentru Integrare Europeană,...

CEDO a comunicat Guvernului R.Moldova cazul jurnalistei Julieta Savițchi

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a comunicat Guvernului Republicii Moldova cauza Savițchi c. Republica Moldova (cererea nr. 32326/20), care vizează presupusa privare de...

Armistițiul a murit: SUA bombardează 80 de ținte în Iran, Teheranul atacă baze americane

Conflictul dintre Statele Unite și Iran s-a reaprins la doar câteva săptămâni după memorandumul care pusese capăt primei faze a confruntării. În ultimele ore,...

Moldova va găzdui Conferința președinților parlamentelor statelor candidate la UE, în vara anului 2027

Republica Moldova va găzdui, în vara anului 2027, următoarea ediție a Conferinței președinților parlamentelor țărilor candidate la aderarea la Uniunea Europeană. Decizia a fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.