Mai multe persoane au murit după ce un autobuz şcolar a fost lovit de un tren. S-a întâmplat în această dimineață, în nordul Belgiei, potrivit News.ro.
Citește și: Băsescu după redobândirea cetățeniei R. Moldova: „Rămân devotat cauzei integrării R. Moldova în UE”
Accidentul a avut loc la Buggenhout, în Flandra, la o trecere la nivel cu calea ferată. Şocul a fost extrem de violent. Circumstanţele accidentului fac obiectul unei anchete.
Potrivit primelor informaţii, trecerea la nivel cu calea ferată era închisă la momentul accidentului. O purtătoare de cuvânt a poliţiei federale belgiene, An Berger, a declarat că şapte elevi, şoferul şi un însoţitor se aflau la bordul autocarului şcolar.
Le Figaro precizează că ar fi vorba despre patru decese, dintre care doi copii.











