StiripesurseSănătateRomânia susține R. Moldova în modernizarea serviciilor medicale pentru mame și...

România susține R. Moldova în modernizarea serviciilor medicale pentru mame și copii

Publicat:

Investițiile în sănătatea mamelor și copiilor sunt o prioritate pentru consolidarea unui sistem medical modern și sigur în R. Moldova, iar partenerii din România contribuie la acest efort prin sprijin constant. Declarațiile au fost făcute la un eveniment găzduit de Institutul Mamei și Copilului din Chișinău, în parteneriat cu organizația Salvați Copiii România, transmite IPN.

Prezent la eveniment, ministrul sănătății, Emil Ceban, a evidențiat implicarea autorităților și partenerilor români în dezvoltarea programelor dedicate îmbunătățirii stării de sănătate a mamelor și copiilor. La rândul său, ambasadorul României la Chișinău, Cristian-Leon Țurcanu, a reafirmat importanța cooperării dintre România și Republica Moldova prin investiții strategice în sănătate.

În cadrul reuniunii s-a făcut referire la ultimile două donații pentru Institutul Mamei și Copilului. Un colonoscop pediatric modern, destinat Secției de endoscopie, a fost oferit de organizația Salvați Copiii România. Echipamentul, cu o valoare de 100 de mii de euro, va contribui la diagnosticarea mai rapidă și mai precisă a afecțiunilor la copii.

De asemenea, blocul operator de obstetrică-ginecologie a fost dotat cu un troliu laparoscopic 4K cu vizualizare fluorescentă ICG. Echipamentul a fost achiziționat cu sprijinul Agenției de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare (RoAid) și cofinanțarea instituției, valoarea totală a investiției fiind de peste 1,4 milioane de lei.

La eveniment au fost prezenți oficiali și specialiști din domeniul sănătății, care au subliniat rolul cooperării internaționale și al modernizării tehnologice în domeniul medical.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Netflix va găzdui videoclipuri scurte ale unor mari grupuri media

Netflix a anunțat că a ajuns la acorduri cu mai multe grupuri media pentru a oferi o parte din videoclipurile lor pe platforma sa,...

14 iulie, Ziua Naţională a Franţei

Instaurată în anul 1880, Ziua naţională a Franţei celebrează cele două evenimente care au marcat istoria sa modernă, începutul Revoluţiei Franceze prin căderea Bastiliei...

Evenimentele Zilei de 14 iulie în Istorie

14 iulie este a 195-a zi a calendarului gregorian și a 196-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 14 iulie (BOR) Sfântul Apostol Achila; Sfinții...

Horoscop 14 iulie 2026

Mai multe zodii își consolidează relațiile, își organizează finanțele și fac pași importanți în carieră. Horoscop 14 iulie 2026 Berbec Vă simțiți mai liniștit în privința...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.