De zeci de ani, oamenii de știință observă un tipar: suprapopularea pare să afecteze fertilitatea. Găinile ținute în spații foarte dense depun mai puține ouă, șoarecii fată mai puțini pui deodată, iar la oameni, mai multe studii au asociat densitatea mare a populației cu fertilitate redusă.
Deși factorii externi, precum lipsa resurselor sau influențele sociale, au un rol clar, cercetătorii au suspectat de mult timp că există și mecanisme biologice interne, posibil evolutive, care limitează creșterea populațiilor, potrivit stiripesurse.
Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare
Un nou studiu realizat la University of Colorado Boulder (SUA), publicat în revista Nature Communications, identifică un posibil astfel de mecanism. Conform cercetării, animalele aflate în condiții de supraaglomerare eliberează o substanță chimică ce poate deteriora ovulele, afecta embrionii și provoca mutații genetice care li se pot transmite generațiilor următoare.
„Este bine documentat faptul că densitatea populației are un impact direct și negativ asupra fertilității la oameni și animale, însă mecanismele din spatele acestui fenomen au rămas neclare. Studiul nostru oferă o perspectivă nouă asupra modului în care supraaglomerarea poate duce la defecte de dezvoltare, inclusiv fertilitate redusă și mortalitate crescută”, explică profesorul Ding Xue, conform Phys.org.
Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Ce s-a observat în studiile pe animale
Contextul global face subiectul și mai relevant: populația lumii se apropie de 8,3 miliarde, un număr de trei ori mai mare decât în 1950, însă rata natalității este în scădere. La nivel global, fertilitatea a scăzut de la aproximativ 5 copii per femeie în 1950 la 2,3 în 2021. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) estimează că una din șase persoane se confruntă cu infertilitate.
Cercetătorii subliniază că stresul asociat densității mari este o provocare majoră în societățile moderne, mai ales în orașe, unde trăiește două treimi din populația globală.
Descoperirea a apărut inițial accidental, în timpul unor cercetări despre un fenomen numit „efectul de bystander indus de radiații”, în care celulele sănătoase sunt afectate indirect de tratamentul cu radiații.
Într-un studiu anterior, efectuat pe viermele Caenorhabditis elegans, echipa a arătat că celulele stresate pot elibera o proteină numită CPR-4, care circulă în organism și poate deteriora ADN-ul altor celule. O proteină similară, numită Catepsina B cistein-protează, există și la alte specii, inclusiv la oameni și șoareci.
Ulterior, cercetătorii au observat că, în condiții de supraaglomerare, viermii de laborator începeau să producă aceeași proteină chiar și fără expunere la radiații. Practic, organismul lor reacționa ca și cum ar fi fost expus la stres extrem.
În experimentele pe viermi, producția acestei proteine creștea semnificativ atunci când populația depășea aproximativ 3.000 de indivizi, iar efectele includeau deteriorarea ADN-ului și scăderea fertilității.
Teste similare pe șoareci au arătat rezultate comparabile: cu 87% mai multe mutații genetice în celulele reproductive și un număr mai mic de descendenți, adesea cu defecte vizibile.
Unele dintre aceste mutații le-au fost transmise mai departe generațiilor următoare, sugerând că supraaglomerarea ar putea influența chiar evoluția genetică pe termen lung.
Când cercetătorii au blocat activitatea proteinei, efectele negative ale supraaglomerării au dispărut, ceea ce indică rolul său central în acest proces.
Vezi și: Moldova nu își poate asigura independența alimentară
Deși încă nu este clar dacă aceste mecanisme funcționează la fel și la oameni, autorii studiului spun că descoperirea ar putea avea aplicații importante. Cercetătorul Ding Xue a dezvoltat deja un compus capabil să inhibe această enzimă la animale.
În viitor, astfel de substanțe ar putea fi folosite în agricultură pentru a crește producția de ouă sau pește, dar și pentru a înțelege mai bine infertilitatea la oameni.
