Resturile spațiale devin o problemă tot mai serioasă de siguranță globală. Bucăți dintr-o capsulă SpaceX, unele mai mari decât un microbuz de 15 locuri, au căzut deja în Carolina de Nord, Australia și Canada.
Timp de decenii, experții au presupus că sateliții și componentele rachetelor se vor dezintegra complet la reintrarea în atmosferă. Această presupunere nu mai este valabilă, potrivit DailyGalaxy, scrie stiripesurse.
Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare
Navele spațiale moderne conțin materiale plastice armate cu fibră de carbon și aliaje avansate. Aceste componente sunt extrem de rezistente la căldură. Ele reduc consumul de combustibil în misiune. Însă același avantaj devine un risc la reintrarea în atmosferă.
La reintrare, resturile spațiale ating viteze de peste 27.000 de kilometri pe oră. Ciocnirea cu moleculele de aer generează temperaturi de peste 1.600°C. Materialele tradiționale, precum aluminiul și oțelul, se topesc la aceste temperaturi. Materialele moderne rezistă mult mai mult timp.
Rezultatul este că tot mai multe fragmente ajung la sol. Imprevizibilitatea dezintegrării complică și mai mult situația. Fragmentele cad adesea departe de zonele prevăzute. Atât mediul rural, cât și cel urban sunt expuse pericolului.
În 1960, aproximativ 100 de obiecte erau lansate anual în spațiu. Până în 2025, numărul crescuse la 4.500. Companiile private domină această creștere. Ele planifică lansări pentru sute de mii de sateliți în anii următori.
Cercetătorii de la Universitatea din Wisconsin-Stout studiază aceste materiale. Obiectivul lor este modificarea proprietăților rezistente la căldură. Scopul este să nu compromită performanțele misiunilor.
Inginerii adoptă tot mai mult principiul numit „design for demise”. Componentele sunt mutate în zone mai fierbinți ale navei. Sunt fabricate din materiale slăbite intenționat sub căldura de reintrare. Altele sunt segmentate pentru a se descompune mai eficient.
Vezi și: Moldova nu își poate asigura independența alimentară
Scopul final este o navă spațială care rezistă pe orbită. Și care se dezintegrează în siguranță la reintrarea în atmosferă.
Directivele Comisiei Federale de Comunicații din SUA impun sateliților scoși din uz să iasă de pe orbită în 25 de ani. Există propuneri de a reduce acest interval la cinci ani. Politicile adoptate în următorii ani vor determina amploarea riscului pentru deceniile viitoare.
