StiripesurseȘtirile zileiÎn România se anunță măsuri suplimentare pentru întărirea securității

În România se anunță măsuri suplimentare pentru întărirea securității

Publicat:

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, anunță măsuri suplimentare de securitate, după incidentul cu dronă de la Galați, potrivit știripesurse.ro.

Citește și: Președintele României a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare după explozia dronei la Galați

„Războiul de la granițele României este o realitate. La fel de reală este și responsabilitatea noastră de a lua decizii raționale, bazate pe fapte, nu pe emoție sau pe speculații”, a precizat sursa citată.

Potrivit lui Miruță, toți aliații din NATO au fost informați, iar de dimineață a discutat la telefon cu Mark Rutte, secretarul general al NATO.

„I-am argumentat „încă o dată cât de important este ca ceea ce noi am solicitat oficial la nivel aliat să fie implementat în zona Dobrogei, până când capabilitățile anti dronă de curând comandate de Ministerul Apărării vor fi livrate.  Da, era o dronă Geran 2. Da, a fost descoperită și urmărită pe radarul nou instalat în zona Galați, după incidentul de acum două săptămâni. Da, avioanele de vânătoare au avut autorizație de tragere. Da, în cele 4 minute cât s-a aflat în spațiul aerian românesc nu s-a putut trage fără ca proiectilul să facă pagube mai mari în municipiul Galați ori astfel încât proiectilul să nu ajungă în afara României și să fie considerată o imixtiune în războiul din Ucraina.  Da, avem nevoie de mai multe sisteme de apărare antiaeriană de la sol, pe care nu le avem pentru că, de la începutul războiului din Ucraina, cine a avut decizia asta nu a luat-o”, precizat ministrul interimar.


Potrivit oficialului, în următoarele ore, vor fi anunțate măsuri suplimentare pentru întărirea securității.

Precizăm că, în această noapte, o dronă rusă s-a prăbușit peste un bloc, la Galați, în timpul unui atac al Rusiei împotriva  Ucrainei vecine. Încărcătura a explodat. În urma exploziei a urmat un incendiu.

Doi oameni au fost răniți, alte două persoane au suferit atacuri de panică. Aproximativ 70 de persoane au fost evacuate. Potrivit autorităților române acesta este „cel mai grav incident provocat de Rusia pe teritoriul România, de la începutul războiului din Ucraina”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum să îți protejezi bebelușul în timpul caniculei. Sfaturi recomandate pentru părinți

Pe timp de caniculă, bebelușii și copiii mici au nevoie de o îngrijire suplimentară. Aceste sfaturi pot reduce anxietatea părinților îngrijorați de sănătatea copilului...

Horoscop 23 iulie 2026

Soarele intră în Leu și aduce energie, optimism și dorință de afirmare. Leii se bucură de magnetism și vitalitate, Racii primesc claritate în plan...

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.