StiripesurseSocialPrins într-un ambuteiaj, președintele indonezian a mers doi kilometri pe jos

Prins într-un ambuteiaj, președintele indonezian a mers doi kilometri pe jos

Publicat:

Nimeni nu scapă de celebrele ambuteiaje din Jakarta și de pe insula Java, nici măcar de președintele indonezian. Prins joi într-un ambuteiaj monstru, acesta a ieșit din mașină și a mers doi kilometri pe jos pentru a participa la o paradă militară, informează AFP.

Aflat pe drum spre ceremonia care marca aniversarea a 72 de ani de la înființarea armatei acestui arhipelag din Asia de Sud-Est, la Cilegon, un oraș-port din vestul insulei Java, Joko Widodo și mai mulți oficiali ai statului au rămas blocați în trafic, a indicat palatul prezidențial într-un comunicat.

După ce a așteptat o jumătate de oră în mașină, “președintele a decis că va merge pe jos” până la locul ceremoniei, a declarat unul dintre bodyguarzii șefului statului, Ili Dasili.

La rândul său, directorul poliției naționale, Tito Karnavian, blocat în același ambuteiaj, și-a abandonat mașina și s-a alăturat președintelui pe jos.

Imaginile difuzate pe rețelele de socializare îl arată pe președinte mergând pe jos, încojurat de gărzi de corp, în timp ce trecătorii îl strigă sau îi scandează numele.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Proiectul de revitalizare urbană din Criuleni, completat prin noi lucrări de infrastructură

Locuitorii orașului Criuleni beneficiază de  acces mai sigur și mai comod către parcul de pe malul Nistrului, după finalizarea lucrărilor de construcție a unei...

Salariul minim va fi majorat gradual până la 10 000 de lei

Salariul minim va fi majorat gradual astfel încât, până în anul 2030, acesta să ajungă la 10 000 de lei. Autoritățile vor demara, în...

Indemnizația de maternitate NU va mai depinde de căsătoria părinților

Indemnizația de maternitate nu va mai depinde de statutul civil al părinților. Decizia a fost aprobată, astăzi, în scopul aplicării principiului egalității de tratament...

70 de școli și grădinițe vor introduce fotbalul în activitățile educaționale

70 de instituții de educație timpurie și de învățământ primar se alătură proiectelor „Fotbal în grădinițe” și „Fotbal în școli” lansate de Federația Moldovenească...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.