StiripesurseȘtirile zileiMoldova și Suedia vor coopera pentru armonizarea legislației cu normele UE

Moldova și Suedia vor coopera pentru armonizarea legislației cu normele UE

Publicat:

Republica Moldova și Suedia au semnat un memorandum de cooperare pentru perioada 2026–2028, care vizează susținerea reformelor necesare integrării europene și facilitarea participării Republicii Moldova la Piața Internă a Uniunii Europene, informează Moldpres.

Documentul a fost semnat între Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova și Oficiul Național de Comerț al Suediei și stabilește cadrul strategic al cooperării bilaterale în contextul procesului de aderare la UE.

Citeşte şi: Ploi însoţite de descărcări electrice şi vânt puternic la rafală – Stiripesurse.md

Potrivit Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, parteneriatul are drept obiectiv consolidarea capacităților instituționale necesare implementării reformelor europene, cu accent pe libera circulație a serviciilor și armonizarea legislației naționale cu acquis-ul comunitar.

Cooperarea dintre cele două instituții a început în anul 2023 și s-a concentrat pe susținerea procesului de ajustare a legislației moldovenești la standardele europene, inclusiv prin implementarea Directivei europene privind serviciile în cadrul pieței interne și dezvoltarea mecanismelor de analiză economică.


În perioada următoare, colaborarea va include implementarea Foii de Parcurs privind aplicarea Legii nr. 282/2024 referitoare la libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii și libertatea de a furniza servicii. De asemenea, partenerii vor coopera pentru dezvoltarea instrumentelor destinate prevenirii apariției unor noi bariere în domeniul serviciilor și pentru consolidarea procesului de elaborare a politicilor publice bazate pe date economice și analize de specialitate.

Autoritățile susțin că semnarea memorandumului reflectă angajamentul comun al Republicii Moldova și Suediei de a sprijini reformele necesare integrării în Piața Internă a Uniunii Europene și de a contribui la crearea unui mediu de afaceri mai predictibil și competitiv.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vasile Tofan merge în Parlament pentru a cere votul de încredere

Prim-ministrul desemnat, Vasile Tofan, va solicita astăzi votul de încredere al Parlamentului pentru cabinetul de miniștri și programul de guvernare. Ședința plenară în care...

Marile branduri din UE nu mai au voie să arunce hainele nevândute

În Uniunea Europeană a intrat în vigoare o nouă regulă care interzice marilor companii să distrugă hainele, încălțămintea și accesoriile rămase nevândute. Măsura face...

Avertisment de la MAE: Evitaţi călătoriile neesențiale în Orientul Mijlociu

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) recomandă cetățenilor Republicii Moldova să evite orice călătorie neesențială în Orientul Mijlociu, în contextul situației de securitate din regiune. Instituția îndeamnă...

VIDEO Șoșoacă, ironizată după ce s-a afișat într-o maşină de fiţe

Europarlamentara și lidera SOS România, Diana Șoșoacă, a atras din nou atenția în mediul online după ce a publicat pe TikTok mai multe imagini...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.