StiripesurseJustiţieAlexei Vrăjitoru, vicepreședintele raionului Telenești, ondamnat pentru refuzul testului alcoolscopic

Alexei Vrăjitoru, vicepreședintele raionului Telenești, ondamnat pentru refuzul testului alcoolscopic

Publicat:

Vicepreședintele raionului Telenești, Alexei Vrăjitoru, ales pe listele Partidului Social Democrat European (PSDE), a fost condamnat pentru refuzul de a se supune testării alcoolscopice și examenului medical pentru stabilirea stării de ebrietate. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Orhei, care i-a aplicat o pedeapsă de 200 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității și anularea dreptului de a conduce mijloace de transport, scrie ZDG.

Potrivit materialelor dosarului, incidentul a avut loc pe 3 aprilie 2024, pe traseul R-6, în apropierea localității Mălăiești. Polițiștii au observat că automobilul condus de Alexei Vrăjitoru se deplasa neuniform, iar după oprire au constatat un miros puternic de alcool. Oamenii legii i-au solicitat să fie testat cu aparatul Drager și ulterior să se supună unui examen medical, însă acesta ar fi refuzat în repetate rânduri.

Vezi și: Moldova nu își poate asigura independența alimentară

În fața instanței, Alexei Vrăjitoru a respins acuzațiile și a susținut că nu a consumat alcool. Acesta a a susținut în instanță că urma un tratament neurologic complex încă din 2023 și că medicamentele administrate îi provocau efecte adverse severe, inclusiv pierderi de memorie, somnolență și schimbări de comportament. El a declarat că în seara incidentului „se simțea rău”, iar după ce a ajuns în apropierea satului Brăviceni ar fi început să aibă amețeli și probleme de memorie.

„Nu a avut intenția să se eschiveze de la trecerea testului alcooloscopic”, a declarat inculpatul în instanță. El a mai afirmat că, din cauza efectelor tratamentului, nu și-a dat seama dacă polițiștii i-au solicitat sau nu să efectueze testarea.


Instanța a respins însă argumentele apărării, apreciind că acestea nu sunt susținute de probe concludente. Judecătoarea a constatat că declarațiile polițiștilor sunt confirmate de procesele-verbale întocmite la fața locului și de imaginile video înregistrate cu camerele corporale.

În motivarea sentinței, instanța a subliniat că „legiuitorul nu a condiționat existența infracțiunii de faptul că acesta a consumat sau nu băuturi alcoolice”, ci de refuzul persoanei de a se supune testării pentru stabilirea alcoolemiei.

Totodată, judecătoarea a respins explicația potrivit căreia refuzul ar fi fost determinat de efectele medicamentelor administrate, calificând această versiune drept neîntemeiată.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de faptul că Alexei Vrăjitoru se află la prima abatere penală și nu au fost identificate circumstanțe agravante. Hotărârea poate fi contestată la Curtea de Apel Nord.

Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare

Vicepreședintele raionului Telenești a părăsit PSDE. Conform site-ului Blocului „Alternativa”, Alexei Vrăjitoru este membru al Mișcării Alternative Naționale (MAN).

În perioada mai 2026 – iulie 2019, Vrăjitoru a fost șef al Inspectoratului de Poliție Telenești, iar în 2013 a deținut funcția de șef al Serviciului Investigații Infracțiuni a Inspectoratului de Poliție Telenești.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Primărie renovată și grădiniță modernizată într-o comună din Fălești

O primărie complet renovată și un sistem electric nou la grădiniță sunt rezultatele a două proiecte de dezvoltare implementate în comuna Ișcălău, raionul Fălești,...

Moldova și Turcia vor să extindă proiectele comune în cultură și turism

Extinderea cooperării dintre Republica Moldova și Turcia în domeniile culturii, patrimoniului și turismului a fost discutată în cadrul unei întrevederi dintre ambasadorul Republicii Moldova...

DemFest revine în capitala ţării noastre

Chișinăul va găzdui mâine, 6 iunie, cea de-a doua ediție a Festivalului Democrației – DemFest Moldova 2026, un eveniment dedicat dialogului civic, participării publice...

UE dă undă verde înființării de centre pentru returnarea migranților ilegali

Deputații europeni și statele europene ajung la un acord pentru înăsprirea politicii UE în domeniul migrației, scrie LE FIGARO, potrivit stiripesurse.ro. Membrii Parlamentului European și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.