StiripesurseȘtirile zileiLegislația muncii va fi aliniată la normele UE şi aduce noi...

Legislația muncii va fi aliniată la normele UE şi aduce noi beneficii pentru șomeri și tineri

Publicat:

R. Moldova își va alinia legislația în domeniul coordonării sistemelor de securitate socială și al liberei circulații a lucrătorilor cu cea a Uniunii Europene. Comisia parlamentară pentru protecție socială, sănătate și familie a aprobat raportul pentru proiectul de modificare a Legii privind promovarea ocupării forței de muncă și asigurarea de șomaj, transmite IPN.

Inițiativa legislativă, elaborată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, își propune să adapteze bunele practici ale UE la contextul național și să stabilească dreptul cetățenilor străini de a accesa serviciile Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă. De asemenea, se propune introducerea categoriei lucrătorilor frontalieri ca beneficiari ai indemnizației de șomaj. Este vorba de persoanele care muncesc în UE și revin săptămânal în statul de reședință.

Un alt aspect vizează șomerii înregistrați în Republica Moldova care decid să își caute un loc de muncă în Uniunea Europeană, în Spațiul Economic European sau în țări semnatare ale Acordului Schengen. După adoptarea noilor reglementări, aceștia vor putea continua să primească indemnizația de șomaj pentru o perioadă de până la trei luni în timp ce se află la căutarea unui loc de muncă în străinătate.

În același timp, proiectul pune un accent deosebit pe integrarea tinerilor. Vârsta minimă pentru înregistrarea cu statut de șomer ar putea fi redusă de la 16 la 15 ani. Totodată, categoria tinerilor NEET – cei care nu muncesc și nu studiază – va fi extinsă de la 15–29 de ani la 15–34 de ani, lucru care va permite o monitorizare mai bună și politici de suport mai eficiente.

Proiectul, ce urmează să fie examinat în ședință plenară în prima lectură, extinde măsurile de sprijin prin includerea educației nonformale în sistemul voucherelor de formare și acordarea de subvenții șomerilor care își deschid afaceri și creează noi locuri de muncă.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce au în comun oamenii care depășesc 100 de ani. Descoperirea făcută după 55 de ani de cercetări

Secretul centenarilor a fost analizat timp de 55 de ani în 124 de studii. Iată ce au descoperit cercetătorii despre longevitate. Secretul centenarilor nu constă...

Care sunt primele semne ale diabetului și când trebuie să mergi la medic

Medicul Sitterli-Natea Carmen Narcisa din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu vorbește despre primele semne ale diabetului și când anume este indicat să...

Persoanele de peste 50 de ani fac aceeași greșeală când își planifică vacanțele

Un sfert dintre britanicii peste 50 de ani se simt blocați într-un „limbo al călătoriilor”. Un nou studiu arată că mulți își amână vacanțele...

Există și ‘sindromul inimii fericite’. Poate imita un infarct și pune viața în pericol

A fost atât de fericită la nunta fiicei sale, încât inima ei și-a schimbat forma. Medicii au crezut inițial că are infarct, dar cauza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.