StiripesurseȘtirile zileiPremierul Munteanu: „Moldova devine parte a economiei europene”

Premierul Munteanu: „Moldova devine parte a economiei europene”

Publicat:

Republica Moldova va beneficia de investiții de peste 1 miliard de euro din partea companiilor private, inclusiv din UE, și a instituțiilor financiare internaționale.

Citește și: Maia Sandu, mesaj pentru investitorii europeni: „Când investiți în Moldova, investiți într-o țară al cărei viitor este ancorat în Europa”

Anunțul a fost făcut la Conferința investițională Republica Moldova – Uniunea Europeană, eveniment care a reunit astăzi, la Chișinău, peste 500 de investitori, lideri de afaceri, reprezentanți ai instituțiilor financiare internaționale și parteneri de dezvoltare.

„Astăzi, nu suntem aici pentru a discuta dacă Moldova are potențial. Această întrebare a primit deja răspuns. Suntem aici pentru a discuta cât de repede putem transforma acest potențial în creștere și cât de repede putem transforma încrederea în investiții”, a accentuat Premierul Munteanu.

Prim-ministrul a evidențiat că integrarea europeană înseamnă, pentru mediul de afaceri, reguli mai clare, concurență loială și predictibilitate pe termen lung. Șeful Executivului a încurajat investitorii să valorifice oportunitățile oferite de Republica Moldova, subliniind că Republica Moldova este în continuă creștere, are oameni talentați, costuri competitive, conectivitate în dezvoltare și sprijin fără precedent din partea Uniunii Europene și a partenerilor internaționali.


„Moldova nu se mai pregătește pentru economia europeană. Moldova devine parte a economiei europene. Cel mai bun moment pentru a investi în Moldova este înainte ca toți ceilalți să descopere ceea ce se întâmplă deja aici”, a afirmat Prim-ministrul Alexandru Munteanu.

Conferința investițională Republica Moldova – Uniunea Europeană este o platformă pentru dezvoltarea parteneriatelor economice, atragerea investițiilor și consolidarea rolului Republicii Moldova în economia europeană. Pe parcursul zilei de astăzi, vor avea loc discuții la nivel înalt, sesiuni sectoriale dedicate prezentării de proiecte și întâlniri B2B.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Slusari cere explicații privind decizia Energocom de majorare a tarifelor la gaze: ‘Indicația a venit din exterior’

Fostul membru al Consiliului de Administrație al Energocom, Alexandr Slusari, susține că solicitarea companiei privind majorarea tarifelor la gazele naturale ar fi fost transmisă...

Premierul desemnat Vasile Tofan propune o reintegrare pașnică și ireversibilă, cu extinderea regulilor naționale

Programul de guvernare propus de premierul desemnat Vasile Tofan prevede apropierea treptată a regiunii transnistrene de spațiul constituțional și extinderea regulilor naționale pe întreg...

Buzu: Este momentul ca fiecare comunitate să își decidă viitorul cu responsabilitate, curaj și încredere

Alte 27 de primării din Republica Moldova au votat pentru amalgamarea voluntară, urmând să se unească în șapte administrații locale. Procesul continuă, iar alte...

Ion Ceban, despre Programul de activitate al Guvernului pentru anul 2026: ‘Promisiuni frumoase’

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, critică Programul de activitate al Guvernului pentru anul 2026, afirmând că documentul conține „promisiuni frumoase”, dar nu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.