Marta Kos, Comisara europeană pentru extindere, s-a întâlnit cu grup de primari din diferite regiuni ale țării vineri, 6 iunie, anunță Delegația Uniunii Europene în R. Moldova.
Discuțiile au vizat prioritățile comunităților locale și modul în care sprijinul Uniunii Europene poate răspunde mai bine nevoilor cetățenilor, potrivit zdg.
Vezi și: Moldova nu își poate asigura independența alimentară
„Acest sprijin se vede deja în comunități: Uniunea Europeană va contribui la modernizarea a încă 20 de școli din întreaga țară și va continua să susțină proiecte locale – de la infrastructură și servicii publice până la condiții mai bune de viață – prin programul «Satul European»”, a scris Delegația UE în R. Moldova.
Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, se află într-o vizită oficială în R. Moldova în perioada 4-6 iunie. În cadrul vizitei, Comisara a avut o întâlnire cu președinta Maia Sandu, a participat la deschiderea Moldova Digital Summit 2026 și a discutat cu mai mulți tineri, participanți la Forumul de politici de tineret.
Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare











