StiripesurseȘtirile zileiSUA le cer aliaților NATO 1.000 de militari suplimentari în Afganistan

SUA le cer aliaților NATO 1.000 de militari suplimentari în Afganistan

Publicat:

Statele Unite le cer aliaţilor lor din cadrul NATO să trimită ”aproximativ o mie” de militari suplimentari în Afganistan, unde Washingtonul este pe cale să-şi sporească prezenţa, a anunţat joi ambasadoarea americană la Alianţa Nord-Atlantică Kay Bailey Hutchison, relatează AFP.

În cadrul ”noii strategii” anunţate de preşedintele Donald Trump, ”numărul general” avut în vedere cu privire la suplimentarea trupelor occidentale în Afganistan este de ”3.000 de militari americani şi aproximativ o mie de miliari aliaţi”, a declarat Bailey Hutchison, o fostă senatoare confirmată în funcţie pe 2 septembrie.

Ambasadoarea a subliniat că solicitarea americană adresată NATO, a cărei Misiune “Resolute Support” contribuie la formarea armatei afgane, nu este ”finalizată” încă.

”Obiectivul nostru este să spunem rapid, în aproximativ două săptămâni, de ce avem nevoie exact”, a declarat ea.

Miniştrii Apărării celor 29 de state membre NATO urmează să se întâlnească la începutul lui noiembrie la Bruxelles şi să dezbată amplu pe tema contribuţiilor lor. Până atunci, comandanţii militari vor studia detaliile cererii americane de întăriri.


Hutchison a insistat asupra faptului că Statele Unite vor fi ”foarte precise” în solicitarea lor, cerându-le aliaţilor să furnizeze militari din anumite ”domenii de expertiză” şi cu ”capacităţi specifice”.

”Obiectivul nostru este să începem să vedem o creştere a numărului de formatori şi consilieri (în cadrul misiunii) cât mai rapid posibil”, a adăugat ea.

Noua abordare americană – în contextul în care Donald Trump a îndemnat mult timp la o retragere din Afganistan – a fost hotărâtă în august, în urma unei îndelungi evaluări a situaţiei pe teren, unde talibanii recâştigă teren şi deţin controlul asupra a 40% din teritoriu.

Peste 15 state membre NATO şi-au dat deja acordul în vederea trimierii unor trupe suplimentare în Afganistan. Alianţa speră astfel să mizeze pe numeroase ţări partenere, precum Georgia sau Azerbaidjanul, care participă de an de zile la “Resolute Support” în pofida faptului că nu sunt membre ale organizaţiei.

Foreţele Resolute Support numără în prezent 5.000 de oameni în afară de militarii americani, al căror număr total în Afganistan este de aproximativ 11.000.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cinci obiceiuri simple pe care cuplurile fericite le practică seara. Cum menții relația sănătoasă

Specialiștii spun că unele activități simple, precum plimbările, gătitul, jocurile, dansul sau activitățile creative, pot ajuta cuplurile să petreacă mai mult timp de calitate...

Care sunt cele mai sigure destinații pentru turism în 2026?

Institutul pentru Economie și Pace a lansat a 20-a ediție a Indexului Global al Păcii (GPI) pentru anul 2026, cel mai amplu clasament anual...

Pisicile care ies afară transmit boli. Risc de infecții pentru oameni de până la cinci ori mai mare

Pisicile reprezintă pentru multe persoane companioni de încredere, însă un nou studiu realizat de cercetători din Canada și Statele Unite arată că animalele care...

4 lucruri pe care nu ar trebui să le păstrezi niciodată în casă. Mulți oameni fac această greșeală

Locuința pare cel mai sigur loc, dar unele obiecte depozitate acasă pot atrage hoții, pot rămâne neacoperite de asigurare sau pot crea probleme legale....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.