Marele Ducat de Luxemburg, ca membru fondator al Uniunii Europene, susține ferm parcursul european al Republicii Moldova. Acesta sprijină consecvent aspirațiile europene ale țării noastre și un proces de aderare bazat pe merite. Mesajul a fost transmis astăzi de vicepreședinta Legislativului, Doina Gherman, care a avut o întrevedere cu un grup de deputați ai Parlamentului din Luxemburg, aflați vizită la Chișinău, informează MOLDPRES.
Întrevederea oficială a avut loc în cadrul primei vizite bilaterale la nivel parlamentar dintre Republica Moldova și Luxemburg.
Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare
„Apreciem că Luxemburg susține consecvent aspirațiile europene ale Republicii Moldova. Ne vom concentra în continuare pe implementarea reformelor și armonizarea legislației cu acquis-ul comunitar. Tot astăzi, am abordat oportunitățile de dezvoltare a relațiilor noastre economice. În prezent, în Republica Moldova activează 23 de întreprinderi cu capital luxemburghez, cu investiții de peste 211 milioane de lei. Deschiderea negocierilor de aderare înseamnă mai multă predictibilitate, mai multă încredere pentru investitori și premise mai bune pentru creștere economică”, a declarat Doina Gherman.
Vezi și: Moldova nu își poate asigura independența alimentară
Un grup de deputați ai Parlamentului din Luxemburg efectuează, în perioada 7–10 iunie curent, o vizită de lucru în Republica Moldova. Agenda discuțiilor este axată pe consolidarea relațiilor bilaterale și aprofundarea cooperării în contextul procesului de integrare europeană.











