StiripesurseȘtirile zileiNerezidenți depistați la vamă cu mii de euro și dolari nedeclarați

Nerezidenți depistați la vamă cu mii de euro și dolari nedeclarați

Publicat:

În cadrul controalelor de specialitate efectuate de funcționarii postului vamal Aeroport Internațional Chișinău, au fost documentate două cazuri de nedeclarare a mijloacelor financiare, la sosirea în Republica Moldova.

Citește și: Demisie în PAS. Președintele fracțiunii din Consiliul Raional Orhei pleacă din funcție

Primul caz a fost înregistrat la cursa Dubai – Chișinău.  Asupra unei pasagere, o nerezidentă în vârstă de 38 de ani, au fost depistate mijloace financiare în valută străină, în sumă de 11 500 de Euro și 4 500 dolari SUA, nedeclarate autorității vamale.

Cel de-al doilea caz a fost documentat la cursa Tel Aviv – Chișinău. Astfel, în rezultatul controlului fizic efectuat asupra bagajelor pasagerilor, un cetățean străin, în vârstă de 37 de ani, a tăinuit suma de 15 110 de Euro, pe care o deținea asupra sa.

Drept urmare, mijloacele financiare au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar cazurile sunt documentate sub aspect contravențional.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Legislația de supraveghere a firmelor de investiții va fi aliniată la legislația UE

Legislația care reglementează activitatea societăților de investiții ce prestează servicii pe piața de capital va fi armonizată cu legislația europeană. Membrii Comisiei pentru economie,...

Inflația anuală a ajuns la aproape 6,8%

Inflația anuală a ajuns la aproape 6,8%, potrivit IPN cu referire la  Biroul Național de Statistică. Citește și: Încă un acord încheiat pe platforma CSI...

Transportul feroviar va putea beneficia de cofinanțare pentru a spori mobilitatea în unele localități

Transportul feroviar va putea beneficia de cofinanțare pentru a spori mobilitatea în unele localități. Prevederea se regăsește într-un proiect de lege examinat de Comisia...

Încă un acord încheiat pe platforma CSI urmează să fie denunțat

Comisia pentru politică externă va propune plenului Parlamentului denunțarea unui acord considerat depășit privind colaborarea în domeniul editării, difuzării cărții și poligrafiei în cadrul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.