StiripesurseȘtirile zileiChiveri: După 20 de ani de negocieri, formatul „5+2” a eșuat

Chiveri: După 20 de ani de negocieri, formatul „5+2” a eșuat

Publicat:

Republica Moldova își regândește abordarea privind soluționarea conflictului transnistrean, iar formatul internațional de negocieri „5+2” nu mai este considerat un instrument eficient pentru avansarea procesului de reintegrare. Declarația a fost făcută de viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, într-un interviu pentru „ВОТ ТАК MOLDOVA” în care a prezentat noua viziune a Chișinăului asupra dosarului transnistrean.

Potrivit oficialului, peste două decenii de negocieri în formatul „5+2” nu au produs rezultate concrete, iar actualul context regional face și mai dificilă relansarea acestuia, transmite newstream.md.

Citeşte şi: Începe Cupa Mondială 2026: primul turneu găzduit de trei țări, cu 48 de echipe și peste 100 de meciuri – Stiripesurse.md

„Mai mult de 20 de ani de activitate a acestui format au demonstrat ineficiența lui. Astăzi, cu atât mai mult, nu vedem cum ar putea funcționa”, a declarat Chiveri.

Vicepremierul a precizat că autoritățile de la Chișinău analizează posibilitatea unui nou mecanism de dialog, în care Uniunea Europeană să joace un rol mult mai important. În opinia sa, apropierea Republicii Moldova de UE poate deveni principalul factor de atracție pentru locuitorii din regiunea transnistreană și un instrument suplimentar de reintegrare.


Un alt element remarcat în declarațiile oficialului este schimbarea accentului de pe negocierile privind statutul politic al regiunii pe integrarea practică a acesteia în spațiul economic și social al Republicii Moldova. Chiveri a afirmat că reintegrarea economică, fiscală, educațională și energetică ar putea reduce în viitor necesitatea unor formule complexe de statut special.

„Dacă vom reuși reintegrarea economică, financiară, educațională, socială și energetică, este posibil ca necesitatea unui asemenea statut să nu mai existe”, a spus vicepremierul.

În același interviu, Chiveri a confirmat că Fondul de Convergență, care urmează să fie creat de Guvern până la 1 august, va fi alimentat inclusiv din aplicarea treptată a TVA și accizelor pentru agenții economici din regiunea transnistreană. Resursele acumulate vor fi direcționate către proiecte sociale și de infrastructură destinate localităților de pe malul stâng al Nistrului.

Oficialul a subliniat că autoritățile nu urmăresc izolarea economică a regiunii și a respins acuzațiile privind o presupusă blocadă. Potrivit lui, peste 70% din exporturile companiilor din stânga Nistrului sunt orientate spre piața Uniunii Europene, iar Chișinăul va continua să evite măsuri care ar putea provoca o criză umanitară în regiune.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cod portocaliu și galben de ploi puternice în toată ţara

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis cod portocaliu și galben de ploi puternice. Avertizarea este valabilă pentru perioada 11 iunie (15:30) – 12 iunie...

Numărul mașinilor electrice crește rapid, însă infrastructura rămâne în urmă

Deși Republica Moldova a atins ținta de 11.000 de mașini electrice, stabilită pentru anul 2030, totuși rețeaua de stații de încărcare este insuficientă și...

Apple dezvăluie mult aşteptata versiune Siri AI

Gigantul american din domeniul tehnologiei Apple a prezentat Siri AI, o versiune mult aşteptată a asistentului său conversaţional, bazată pe Apple Intelligence, informează agenţia...

Cluburile sportive vor putea atrage investiții private

Parlamentul a adoptat astăzi în lectura a doua un proiect de lege care permite implicarea sectorului privat în organizarea, finanțarea și dezvoltarea activităților sportive...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.