StiripesurseExterneRusia şi-a intensificat concentrarea de forţe militare în apropierea graniţei cu...

Rusia şi-a intensificat concentrarea de forţe militare în apropierea graniţei cu NATO şi se pregăteşte pentru un eventual război

Publicat:

Rusia şi-a extins infrastructura militară în apropierea graniţei cu statele membre NATO şi se pregăteşte pentru un eventual război, a relevat o anchetă realizată pe 10 iunie de postul public danez DR şi de mai multe instituţii partenere, citată de The Kiev Independent.

Rusia îşi extinde prezenţa militară în apropierea graniţei cu Finlanda, Norvegia şi statele baltice, au declarat pentru publicaţie şefi ai serviciilor de informaţii nordice şi ofiţeri militari de rang înalt, care au dorit să rămână anonimi, potrivit stiripesurse.Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare

Ameninţarea unui atac rus este cea mai mare în următorii unu până la trei ani, deoarece Europa se află încă în proces de creştere a propriilor capacităţi, chiar dacă este o perioadă mai dificilă şi pentru Rusia, au spus sursele.
“Va fi un război care se va desfăşura în toate dimensiunile. Se va desfăşura pe uscat, în aer, pe mare, în spaţiu şi în spaţiul cibernetic”, a spus maiorul Brian Nissen.
Documentele NATO din anul precedent şi evaluările ameninţărilor realizate de mai multe ţări europene arată că ameninţarea este în creştere, a raportat DR.
Serviciile de informaţii militare suedeze au evaluat că Rusia şi-a intensificat concentrarea de soldaţi de luptă în pregătirea unui potenţial conflict.
“Nu credem că sunt (staţionaţi) acolo doar de formă. Este vorba despre a fi capabili să înfrunte NATO într-un conflict mai amplu ulterior”, a declarat şeful serviciilor de informaţii suedeze, Thomas Nilsson.
The Telegraph a publicat, pe 11 iunie, imagini satelitare geolocalizate ale instalaţiilor militare ruseşti semnalate în apropierea frontierei NATO.
Imaginile din satelit dezvăluie noi cazărmi, cantine şi depozite în apropierea diverselor porţiuni ale frontierei Rusiei cu Finlanda. De asemenea, se construieşte o nouă bază militară lângă Novaya Vilga, în Karelia, Rusia.
În apropierea frontierei dintre Estonia şi Rusia, se observă o prezenţă sporită a vehiculelor militare, iar o bază militară din exclava rusă Kaliningrad îşi măreşte efectivele, a raportat The Telegraph.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Lilian Carp: Inclusiv angajați din structurile de forță au căzut pradă escrocilor care i-au contactat prin telefon sau online

Președintele Comisiei securitate din cadrul Legislativului, Lilian Carp, susține că inclusiv angajați din structurile de forță au căzut pradă escrocilor care i-au contactat prin...

Încă un mare oraș european interzice trotinetele electrice închiriate: Bruxelles renunță la ele din 2027

Utilizarea trotinetelor electrice închiriate va fi interzisă la Bruxelles din 2027, în principal din motive de siguranţă, a anunţat Guvernul regional din Bruxelles, transmite...

Programul ‘DAR 1+3’, ediția 2026: 33 de proiecte locale finanțate din bugetul de stat

33 de proiecte de dezvoltare locală vor beneficia de finanțare din bugetul de stat prin Programul „Diaspora Acasă Reușește DAR 1+3”, ediția 2026. Lista...

Structurile separatiste de la Tiraspol, Abhazia și Osetia de Sud cer recunoaștere internațională într-o declarație comună

Structurile separatiste de la Tiraspol, Abhazia și Osetia de Sud își coordonează din nou mesajele externe și cer, într-o declarație comună, recunoașterea dreptului la...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.