Suspendarea programului Sistemului de Luptă Aeriană al Viitorului ilustrează rivalitățile strategice și economice dintre statele europene, dar și incapacitatea acestora de a utiliza avantajele Uniunii Europene pentru a depăși astfel de crize.
Analistul Federico Santopinto apreciază, într-un articol de opinie publicat în Le Monde, că suspendarea programului Sistemului de Luptă Aeriană al Viitorului (SCAF) ilustrează rivalitățile strategice și economice dintre statele europene, dar și incapacitatea acestora de a utiliza avantajele Uniunii Europene pentru a depăși astfel de crize, potrivit stiripesurse.
Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate
Abia anunțată, abandonarea parțială a programului destinat dezvoltării Sistemului de Luptă Aeriană al Viitorului (SCAF) provoacă deja numeroase reacții. Pe bună dreptate, deoarece această renunțare riscă să creeze o adevărată problemă pentru Europa apărării.
Ce vor face de acum înainte Franța, Germania și Spania, care se angajaseră împreună în acest proiect? Cum vor reacționa celelalte capitale europene?
Intențiile Parisului și Berlinului de a dezvolta separat, fiecare pe cont propriu, un program atât de complex par, cel puțin în acest moment, puțin realiste.
Franța nu este singura țară confruntată cu constrângeri bugetare majore. Este adevărat că Germania se află într-o situație financiară mai confortabilă, însă marja sa de manevră nu trebuie supraestimată. În următorii patru sau cinci ani, Berlinul va dispune probabil de resurse superioare celor ale partenerilor săi europeni pentru a-și finanța propriile programe de apărare.
Pe termen mai lung însă, aceste resurse ar putea să nu fie suficiente pentru susținerea unui program atât de costisitor.Se pune astfel problema alianțelor pe care marile state europene le-ar putea încheia cu țări terțe pentru dezvoltarea unui sistem modern de luptă aeriană. În Franța, posibilitatea unui parteneriat cu India a fost evocată în mod repetat în ultimele luni. Germania, la rândul său, ar putea fi tentată să se orienteze către Suedia și Spania, însă dintr-o poziție dominantă, dificil de conciliat cu însăși ideea integrării europene.
În această logică, Berlinul ar putea privi și spre Turcia, care dezvoltă la rândul său un proiect de avion de generația a șasea. În paralel, programul concurent al SCAF, GCAP Tempest, care reunește Italia, Regatul Unit și Japonia, își continuă parcursul, chiar dacă și viitorul său rămâne incert.Să presupunem că scenariile unui parteneriat între Franța și India, pe de o parte, și între Germania, alte state europene și Turcia, pe de altă parte, se concretizează – chiar dacă, în prezent, acestea rămân pur ipotetice.
Să presupunem, de asemenea, că programul GCAP Tempest își păstrează relevanța. Aceasta ar însemna că cele trei mari puteri ale Uniunii Europene: Franța, Germania și Italia, incapabile să coopereze între ele, ar ajunge să dezvolte trei avioane de luptă diferite împreună cu doi sau chiar trei parteneri extraeuropeni, dacă ar fi aleasă și opțiunea turcă. O asemenea evoluție s-ar produce, desigur, cu prețul unor transferuri tehnologice importante către state terțe care, pe termen lung, ar putea deveni concurenți industriali direcți ai europenilor și ai bazei lor industriale de apărare.
Puncte de blocaj
Rămâne, în plus, problema Spaniei, deosebit de delicată. Având în vedere actuala situație politică, este greu de imaginat că guvernul socialist al lui Pedro Sánchez ar putea achiziționa avioane americane F-35, în condițiile deteriorării relațiilor dintre Statele Unite și Spania. Totuși, dacă conservatorii ar reveni la putere la Madrid, această opțiune ar fi probabil una dintre primele care ar reapărea pe agenda politică, complicând și mai mult situația.În fața unor asemenea scenarii, ambiția europeană de consolidare a industriei de apărare, de evitare a duplicărilor inutile și de întărire a autonomiei strategice a continentului ar fi grav compromisă.
Se poate spera, în aceste condiții, că Uniunea Europeană va interveni și va ajuta statele membre să rezolve acest impas? Deocamdată, o asemenea ipoteză pare nerealistă. Cu toate acestea, UE ar putea valorifica două atuuri majore. Pe de o parte, este capabilă să mobilizeze finanțări considerabile, inclusiv prin împrumuturi comune. Pe de altă parte, dispune de un sistem decizional consolidat, bazat pe dreptul de inițiativă al Comisiei și pe decizii adoptate de statele membre cu majoritate calificată, în cadrul metodei comunitare.
Statele membre, în schimb, se confruntă cu constrângeri bugetare importante. Mai ales, ele și-au demonstrat în repetate rânduri incapacitatea de a ajunge la un acord privind marile programe industriale de apărare, esențiale pentru autonomia strategică europeană. Punctele de blocaj sunt bine cunoscute: guvernanța programelor, repartizarea sarcinilor industriale și controlul tehnologiilor critice. În toate aceste domenii, compromisurile interguvernamentale se dovedesc, în cel mai bun caz, fragile, iar în cel mai rău caz imposibile.
Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare
În ciuda acestui fapt, ideea că Bruxellesul ar putea fi asociat dezvoltării unui program aeronautic de amploarea, costul și durata SCAF rămâne o himeră. Ea nu provoacă, în general, decât ridicări din umeri. Există însă motive întemeiate pentru aceasta: principalele atuuri ale Uniunii sunt tocmai cele pe care marile state membre le privesc cu cea mai mare suspiciune.
Capacitatea bugetară a UE și vocația sa de a promova integrarea sunt percepute de statele membre mai degrabă ca amenințări la adresa iluziei suveranității lor naționale decât ca soluții. În cele din urmă, instrumentele care ar putea permite europenilor să-și construiască autonomia strategică industrială coincid exact cu ceea ce statele membre se tem cel mai mult.
