StiripesurseȘtirile zileiUn moldovean a fost prins la Albiţa cu permis de ședere...

Un moldovean a fost prins la Albiţa cu permis de ședere polonez fals

Publicat:

Un cetățean al Republicii Moldova este cercetat de polițiștii de frontieră români după ce a prezentat la control un permis de ședere fals, cu însemnele autorităților din Polonia.

Cazul a fost înregistrat pe 12 iunie, în jurul orei 13:30, la Punctul de Trecere a Frontierei Albița.

Bărbatul, în vârstă de 31 de ani, se afla într-un microbuz și intenționa să intre în România. La controlul de frontieră, acesta a prezentat, pe lângă pașaport, și un permis de ședere eliberat pe numele său.

Vezi şi: VIDEO Persoanele care locuiesc singure se bucură de cel mai mult timp liber – Stiripesurse.md

Polițiștii de frontieră au avut suspiciuni privind autenticitatea documentului și au efectuat verificări suplimentare. În urma acestora, oamenii legii au constatat că permisul de ședere nu îndeplinea condițiile de formă și fond ale unui document autentic, fiind fals.


În acest caz, polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Nicușor Dan este politicianul român care se bucură de cea mai mare încredere în rândul moldovenilor (sondaj)

Liderul de la Cotroceni, Nicușor Dan, este politicianul român care se bucură de cea mai mare încredere în rândul cetățenilor R. Moldova. Datele se...

Maia Sandu participă la Summitul R. Moldova – Uniunea Europeană

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, va participa pe 22 iunie la Summitul Republica Moldova – Uniunea Europeană, care se va desfășura la Bruxelles. Uniunea...

Gavriliță le răspunde fermierilor care ameninţă cu proteste

Agricultorii care exportă produse agricole nu vor fi afectați de modificările privind TVA, iar eventualele probleme de lichiditate generate de decalajul dintre achitarea și...

Situaţie demografică alarmantă: Moldova pierde câte un oraș pe an!

Republica Moldova continuă să piardă populație, în timp ce salariile, veniturile și speranța de viață sunt în creștere, potrivit breviarului statistic „Moldova în cifre...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.