StiripesurseJustiţieStepan Găină, condamnat la 20 de ani de închisoare în dosarul...

Stepan Găină, condamnat la 20 de ani de închisoare în dosarul crimelor de la ferma de porci de la Anenii Noi

Publicat:

Procuratura Căușeni, Oficiul Anenii Noi, anunță pronunțarea la 18 iunie 2026 a sentinței de condamnare la 20 de ani de închisoare a inculpatului acuzat de omorul unui bărbat, comis în anul 2011, în satul Beriozchi, raionul Anenii Noi.

„Reamintim că, potrivit materialelor cauzei penale, în perioada 24–26 decembrie 2011, un bărbat în vârstă de 60 de ani, aflându-se la domiciliul său din satul Beriozchi, raionul Anenii Noi, în urma unui conflict izbucnit cu victima privind remunerarea pentru munca prestată în gospodăria sa, i-ar fi aplicat acesteia multiple lovituri în diferite regiuni ale corpului, inclusiv în zona capului, provocându-i leziuni incompatibile cu viața, potrivit unimedia.

Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare

Conform probelor administrate, după comiterea infracțiunii, inculpatul ar fi înhumat clandestin cadavrul victimei pe teritoriul propriei gospodării, în scopul ascunderii urmelor infracțiunii.

În urma unui șir de acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigație, inclusiv cu participarea agenților sub acoperire, osemintele victimei au fost depistate și ridicate în cadrul unei percheziții efectuate în luna ianuarie 2026.


Ca urmare a acțiunilor complexe de urmărire penală și a expertizelor judiciare dispuse, procurorii au acumulat probe suficiente pentru trimiterea cauzei în judecată, iar prima instanță a concluzionat în privința culpabilității persoanei acuzate.

Procurorii au solicitat detențiune pe viață, iar urmare a studierii sentinței integrale vor decide despre oportunitate contestării sentinței cu apel.

Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate

Reamintim că, sub conducerea procuraturii, în privința aceluiași învinuit sunt investigate și alte cauze penale aflate în prezent în derulare. Despre rezultatele urmăririi penale, Procuratura va comunica pe parcurs.

Menționăm că, potrivit legii, orice persoană se prezumă nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare”, precizează PG.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ion Ceban propune referendum înaintea reformei administrative. Majoritatea parlamentară nu susține inițiativa

Mișcarea Alternativa Națională (MAN) propune organizarea unui referendum republican consultativ privind reforma administrației publice locale. Inițiativa a fost înregistrată în Parlament de deputații formațiunii,...

Chișinăul aplică sancțiunile UE și îi blochează conturile Irinei Vlah

Fosta bașcană a Găgăuziei, Irina Vlah, ar urma să rămână cu conturile blocate după ce Republica Moldova a adoptat decizia de aliniere la măsurile...

Sondaj în Ucraina: 67% dintre cetățeni cred că țara va avea un nou președinte după război

Tot mai mulți ucraineni cred că, după încheierea războiului cu Rusia, țara va avea nevoie de o nouă conducere politică, transmite MEDIAFAX. Tot mai mulți...

Doi tineri, reținuți pentru 72 de ore după ce au încercat să obțină peste 390.000 de lei printr-o schemă de escrocherie

Doi tineri de 18 ani din Chișinău au fost reținuți în flagrant, bănuiți că făceau parte dintr-un grup infracțional specializat în escrocherii, anunță joi,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.