StiripesurseȘtirile zileiEscrocii „amețesc” până și specialiștii în drept. O juristă avea să...

Escrocii „amețesc” până și specialiștii în drept. O juristă avea să piardă câteva sute de mii

Publicat:

O juristă din Moldova avea să piardă 450 de mii de lei în contextul unei înșelătorii telefonice. Ea le transferase anterior escrocilor aproape peste 540 de mii de lei. O femeie din Ucraina, care avea rol de curier, a fost reținută în flagrant.

Citește și: Locuri pentru taxi la aeroportul din Chișinău – scoase la licitație

Înșelătoria a avut loc această săptămână, executată de către un grup infracțional care contactează cetățenii Moldovei prin mesaje pe Viber, WhatsApp și Telegram. Aceștia pretind că cineva încearcă să ia credite în numele victimei pe care o contactează și, sub acest pretext, cer de la persoană datele personale și bancare. Ulterior, prin intermediul aplicațiilor de tip Mobile Banking, sunt contractate credite reale pe numele victimelor, iar mijloacele financiare obținute sunt valorificate prin retrageri de numerar de la bancomate (ATM), utilizând carduri bancare tokenizate, precum și prin transferuri către terțe persoane.

Victima din acest episod  este o chișinăuiancă cu vârsta de 40 de ani, cu activitate de juristconsult. Ea a  realizat că este înșelată financiar, după ce a fost convinsă să le dea escrocilor prima tranșă în sumă de 544.000 lei. Ca să fie credibili, escrocii care comunicau cu ea în limba rusă, au recurs la câteva etape ale înșelătoriei. Astfel, grupul infracțional le-a repartizat membrilor mai multe roluri false.

Falsul angajat al „Energocom” a apelat-o și a pretins că trebuie să programeze la domiciliul acesteia o lucrare de verificare a electricității. În acest sens, vorbitorul de limbă rusă i-a cerut să-i comunice codul pe care aceasta l-a primit de la ei pe telefon.


Falsul angajat de la „Fisc” responsabil de monitorizare financiară a sunat-o la puțin timp, cu un mesaj alarmant. Acesta a pretins fals că cineva încearcă să ia un credit din numele femeii și că „și că cineva încearcă să se logheze pe contul ei bancar fără acordul doamnei.” Acesta i-a declarat că urmează să fie luate măsuri de către un angajat al BNM.

Falsul angajat al Băncii Naționale a pretins că a fost sesizat de instituțiile abilitate că cineva încearcă să o lase fără banii din contul bancar. Prin urmare, acesta i-a propus juristei „soluția” – să extragă toții banii din conturile bancare, după care să-i depună într-un cont creat chiar de BNM. În acest scop, acesta i-a dat numărul contului bancar pe care escrocul o îndemnase pe victimă să depună banii.

Așadar, femeia a mers la banca comercială și a extras suma de 544.000 lei, după care a început să o depună pe numărul de cont al „BNM,” prin metoda „cash-in. Așa cum procedura se blocase după ce femeia a introdus suma de 60.000 lei, cealaltă parte a transmis-o unui curier, într-un pachet, care s-a prezentat că este de la „Нац Банк”. După transmiterea banilor, femeia a primit un mesaj de la falsul angajat Fisc, care i-a comunicat că „banii i-au fost confiscați, iar contul se va actualiza în 3 zile.”

A doua zi, escrocii au îndemnat victima să le dea spre „securizare” și a doua sumă de 450.000 lei. Totuși, jurista a depus plângere la Poliție, care sub conducerea procurorilor PCCOCS a întreprins măsurile necesare prevenirii acestui episod nou al escrocheriei. Așadar, atunci când victima urma să-i transmită grupului această a doua sumă de bani, oamenii legii au reținut-o pe o femeie din Ucraina, cu vârsta de 31 de ani, care venise să ia banii. Aceasta urma să ducă banii în Odesa, cu un taxi din Moldova.

Prin urmare, după reținerea acesteia, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) i-a formulat învinuirea pentru fapta de escrocherie, cu cercetarea ei penală inclusiv în vederea tragerii la răspundere a altor membri ai grupului infracțional.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Chiveri: Procesul de integrare europeană reprezintă un motor al reintegrării statului

Procesul de integrare europeană a Republicii Moldova contribuie deja la apropierea celor două maluri ale Nistrului și reprezintă un motor al reintegrării statului. Declarații...

Român trimis 15 ani într-un ‘gulag’ rusesc. Este acuzat că a spionat pentru Ucraina

Un cetățean român acuzat de autoritățile ruse că a transmis Ucrainei informații despre sistemele de apărare antiaeriană din Soci a fost condamnat definitiv la...

Taximetriștii vor fi impozitați ca orice alți angajați, începând cu 1 iulie 2026

Angajatorii din domeniul transportului rutier de persoane în regim de taxi vor trebui să aplice, începând cu 1 iulie 2026, regimul general de impozitare...

Radu Marian, precizări privind reforma fiscală: Proiectul este la faza consultărilor și încurajăm publicul să se expună în continuare

După lansarea consultărilor publice a proiectului politicii fiscale pentru anul 2027 de către Ministerul Finanțelor, în spațiul public au apărut un val de critici...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.