StiripesursePoliticăVIDEO PSRM a organizat Marșul Familiei în Chișinău

VIDEO PSRM a organizat Marșul Familiei în Chișinău

Publicat:

În centrul Chișinăului s-a desfășurat, sâmbătă, 20 iunie, „Marșul Familiei”, organizat de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM). Potrivit lui Igor Dodon, la eveniment au participat în circa 3.500 de persoane.

Coloana a pornit de la Academia de Studii Economice a Moldovei (ASEM) și s-a îndreptat spre scuarul Catedralei Mitropolitane, unde a avut loc partea finală a evenimentului.

Citeşte şi: Rusia este acuzată că ignoră hotărârea CtEDO privind școlile cu predare în limba română din Transnistria – Stiripesurse.md

Potrivit organizatorilor, marșul a reunit familii cu copii, tineri și vârstnici veniți să își exprime susținerea pentru valorile tradiționale și instituția familiei.

„Circa 3.500 de persoane participă în aceste momente la Marșul Familiei din Chișinău. Într-o coloană comună, sute de familii au pornit de la ASEM spre scuarul Catedralei Mitropolitane, unde va avea loc partea finală a evenimentului. Marșul a reunit familii cu copii, tineri și vârstnici veniți să susțină valorile familiei și importanța păstrării acestora în societate”, a scris Igor Dodon.


Anterior, PSRM a anunțat că marșul este organizat în susținerea valorilor tradiționale și a instituției familiei. Totodată, formațiunea și-a exprimat opoziția față de promovarea comunității LGBT.

Amintim că Festivalul Moldova Pride 2026 se desfășoară în perioada 14-21 iunie, iar tema principală a ediției din acest an este recunoașterea legală a relațiilor dintre persoanele de același sex.

Festivalul se va încheia pe 21 iunie cu marșul „Chișinău Pride”. Participanții se vor aduna la ora 12:00, la intersecția străzilor București și Ismail, după care vor porni într-un marș prin centrul Capitalei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cele mai pașnice țări din lume în 2026

Republica Moldova ocupă locul 55 din 163 de state și teritorii în ediția din 2026 a Global Peace Index (Indicele Păcii Globale), fiind considerată...

Cine pune mâna pe pământurile Moldovei?

Agricultura Republicii Moldova trece printr-o schimbare structurală. Datele publicate de Biroul Național de Statistică (BNS) arată că micii fermieri pierd constant terenuri agricole, în...

Restricții la carburanţi în peste 50 de regiuni ruseşti pe fondul atacurilor ucrainene asupra rafinăriilor

În majoritatea regiunilor din Rusia, precum și în teritoriile ucrainene aflate sub ocupație temporară rusă, au început să fie aplicate restricții privind vânzarea de...

Cinci recorduri naționale la Campionatul de scufundări

Lotul național al Republicii Moldova a revenit de la Campionatul Mondial de scufundări în bazin închis, desfășurat la Novi Sad, Serbia, cu cinci recorduri...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.