StiripesurseExterne18 migranţi au fost salvaţi din valurile Mării Mânecii

18 migranţi au fost salvaţi din valurile Mării Mânecii

Publicat:

Un număr de 18 migranţi aflaţi în două ambarcaţiuni – şapte într-una şi 11 în cealaltă – au fost salvaţi în noaptea de miercuri spre joi în cursul unei tentative de a ajunge în Anglia, a anunţat Prefectura franceză maritimă a Mării Mânecii şi Mării Nordului, relatează AFP, potrivit agerpres.

”Sunt toţi în bună stare. Şapte migranţi – şase bărbaţi şi o femeie – au fost predaţi Forţei britanice de frontieră şi ceilalţi 11, care se aflau în cea de-a doua ambarcaţiune, sunt în drum spre Calais pentru a fi predaţi Poliţiei franceze de frontieră (PAF)”, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a Prefecturii maritime.

Citeşte şi: Incendiu puternic la un garaj de autobuze din Londra (FOTO/VIDEO)

Condiţiile climatice favorabile (Lună plină, mare calmă) ar putea explica tentativa celor două ambarcaţiuni de a traversa Marea Mânecii.

Pe 13 noiembrie, 17 migranţi, inclusiv trei minori, care s-au declarat iranieni, au traversat Marea Mânecii pe un vapor de pescuit furat din Boulogne-sur-Mer, fiind interceptaţi în apropiere de portul englez Dover.


Citeşte şi: O maşină a intrat cu viteză în copiii din faţa şcolii (VIDEO). Cel puţin cinci persoane au murit!

Densitatea traficului, curenţii puternici, bancurile de nisip, vântul aproape permanent şi temperatura apei fac traversarea strâmtorii Pas-de-Calais (33 de km distanţa minimă) foarte dificilă şi extrem de periculoasă.

Potrivit Prefecturii maritime, în 2016 au existat 23 de tentative de traversare a Mării Mânecii ”într-o ambarcaţiune precară”, iar în 2017 – 13 tentative.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.