StiripesurseCultură și MediaSava Bogasiu şi-a lansat două noi volume la Soroca

Sava Bogasiu şi-a lansat două noi volume la Soroca

Publicat:

Iubitorii de carte și de spiritualitate s-au reunit, la Biblioteca „Basarabia” din municipiul Soroca, unde a avut loc lansarea volumelor „Sinaxarul ortodox al sfintelor femei” și „Gânduri cugetate”, semnate de Sava Bogasiu, pseudonimul literar al Pr. prof. dr. Mihail Milea.

Evenimentul a oferit publicului prilejul de a descoperi cele mai recente apariții editoriale ale autorului, dar și de a participa la un dialog despre credință, cultură și valorile spirituale promovate în cele două lucrări.

Lansarea de carte a fost moderată de Ana Bejan, cunoscută drept „Ambasadoarea Limbii Române”, care a evidențiat importanța promovării literaturii cu tematică religioasă și a dialogului cultural în comunitate.

Pe parcursul întâlnirii, participanții au aflat mai multe despre procesul de elaborare a celor două volume, mesajul pe care acestea îl transmit și rolul lor în păstrarea memoriei spirituale și culturale. Autorul a împărtășit gânduri despre inspirația care a stat la baza cărților și a răspuns întrebărilor adresate de cei prezenți.

Evenimentul s-a încheiat într-o atmosferă caldă, cu sesiuni de autografe și discuții între autor și cititori, confirmând interesul publicului sorocean pentru literatura de inspirație creștină și pentru întâlnirile culturale organizate în cadrul bibliotecii.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Volkswagen ar putea să reducă 100.000 de locuri de muncă și să închidă 4 fabrici

Volkswagen ar pregăti o restructurare de amploare, prin care până la 100.000 de locuri de muncă ar putea fi desființate la nivel global, iar...

Avioanele americane declanșează furtuna Italia-NATO

Declarațiile lui Mark Rutte făcute la Casa Albă privind faptul că de la bazele din Italia au decolat 500 de avioane americane pentru a...

Protecția refugiaților ucraineni, prelungită până în martie 2028, dar cu o condiție pentru bărbații apți de luptă

Comisia Europeană a propus prelungirea cu un an, până în martie 2028, a protecției temporare acordate refugiaților ucraineni în Uniunea Europeană. Există însă o excepție...

Schimbările climatice scapă de sub control: Valul de căldură din Europa era ‘aproape imposibil’ acum 50 de ani

Valul de căldură care afectează în aceste zile Europa ar fi fost aproape imposibil de produs în urmă cu doar 50 de ani, iar...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.