StiripesurseȘtirile zileiTrei persoane, inclusiv doi minori, și-au pierdut viața în timpul scăldatului

Trei persoane, inclusiv doi minori, și-au pierdut viața în timpul scăldatului

Publicat:

Trei persoane, inclusiv doi minori, s-au înecat în ultimele zile în raioanele Ungheni, Cantemir și Fălești. După cele trei tragedii, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) îndeamnă cetățenii să respecte regulile de siguranță în apropierea bazinelor acvatice.

Primul caz a fost înregistrat în seara zilei de 26 iunie, în extravilanul satului Măcărești, raionul Ungheni. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 18:08.

Citeşte şi: Scandalul de la MoldATSA se extinde: Radu Marian îşi dă demisia din funcția de președinte al Comisiei economie, buget și finanțe – Stiripesurse.md

Potrivit IGSU, un adolescent de 16 ani, care se afla la scăldat împreună cu mai mulți prieteni într-o zonă interzisă pentru scăldat, a dat semne că se îneacă. La fața locului a intervenit o echipă de scafandrieri din cadrul Unității de Salvatori și Pompieri Ungheni, care a efectuat lucrări de căutare. Corpul neînsuflețit al minorului a fost depistat la aproximativ 30 de metri de mal și extras la suprafață.

Cel de-al doilea caz s-a produs pe 27 iunie, în satul Cârpești, raionul Cantemir. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 15:12.


Potrivit informațiilor, o copilă de 13 ani s-a înecat într-un bazin gonflabil amplasat în curtea gospodăriei. Aceasta ar fi intrat în apă fără acordul părinților. Minora a fost scoasă din apă de către tatăl său, însă nu a mai putut fi salvată.

Cel de-al treilea caz a avut loc în seara zilei de 28 iunie, în apropierea satului Ciolacu Nou, raionul Fălești.

În acest context, IGSU îndeamnă cetățenii să manifeste maximă prudență în apropierea bazinelor acvatice. Scăldatul este permis doar în locuri special amenajate și supravegheate de salvamari.

Totodată, salvatorii recomandă evitarea intrării în apă în stare de ebrietate sau în zone necunoscute.

De asemenea, părinții și persoanele care au în grijă copii sunt îndemnați să nu îi lase niciodată fără supraveghere în apropierea apei, chiar dacă este vorba despre piscine sau bazine gonflabile.

„O clipă de neatenție poate avea consecințe tragice”, avertizează reprezentanții IGSU.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență reiterează apelul către populație să respecte cu strictețe regulile de siguranță pentru a preveni producerea unor astfel de tragedii.

Potrivit datelor IGSU, de la începutul anului 2026, 31 de persoane, inclusiv șapte minori, s-au înecat în bazinele acvatice din Republica Moldova.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Scandal ca-n codru la Cahul după urmărirea unui motociclist

Un motociclist care a ignorat somațiile de oprire ale poliției și a fugit după ce a derapat cu motocicleta a fost identificat de oamenii...

Declarația care ‘scoate din minţi’ Europa: ‘Mor mai mulți oameni iarna decât vara!’

Toată Europa este paralizată de un val de caniculă fără precedent în istoria continentului, iar, în acest context, declarația secretarului american al Energiei, Chris...

Peste 174 000 de persoane au beneficiat, în luna mai, de medicamente și dispozitive medicale compensate

Peste 174 000 de persoane au beneficiat, în luna mai, de medicamente și dispozitive medicale compensate, prescrise prin intermediul Sistemului informațional eRețeta, comunică Moldpres. În...

Sava Bogasiu şi-a lansat două noi volume la Soroca

Iubitorii de carte și de spiritualitate s-au reunit, la Biblioteca „Basarabia” din municipiul Soroca, unde a avut loc lansarea volumelor „Sinaxarul ortodox al sfintelor femei” și „Gânduri...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.