StiripesursePoliticăPlahotniuc, un nou atac la adresa PAS: Autoritățile au mințit cetățenii...

Plahotniuc, un nou atac la adresa PAS: Autoritățile au mințit cetățenii prin promisiuni electorale pe care nu le-au respectat

Publicat:

Fostul lider al Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc, a revenit cu o declarație publică, în care critică actuala guvernare și acuză autoritățile că au mințit cetățenii prin promisiuni electorale pe care nu le-au respectat.

Plahotniuc afirmă că a lipsit din spațiul public în ultima perioadă din motive familiale, însă susține că a urmărit atent evoluțiile din țară, potrivit timpul.

Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața

„Am fost nevoit să iau o pauză în comentariile și în luările mele de atitudine față de situația din țară, din anumite motive familiale mai dureroase pentru mine. Dar vreau să știți că, în tot acest timp, eu am urmărit cu atenție evenimentele și evoluția din societate. Sau, poate, involuția?”, a declarat fostul lider democrat.

În mesajul său, acesta susține că cetățenii ar fi fost „mințiți” în campaniile electorale și că actuala guvernare și-ar aminti de oameni doar în perioadele electorale sau atunci când adoptă măsuri fiscale.


Plahotniuc a comparat perioada guvernării democrate din anii 2016–2018 cu actuala conducere, afirmând că, deși în acea perioadă au existat greșeli, echipa sa ar fi fost preocupată zilnic de îmbunătățirea nivelului de trai al populației.

Fostul lider PDM a enumerat mai multe proiecte implementate în perioada respectivă, precum Arena Chișinău, programul „Drumuri Bune”, „Prima Casă”, „O Nouă Viață” și „Ajutor de Sărbători”, despre care spune că au fost realizate fără împrumuturi externe.

Potrivit lui, guvernarea PDM ar fi redus numărul ministerelor de la 16 la 9, ar fi responsabilizat sistemul vamal și ar fi creat un mediu favorabil pentru antreprenori, ceea ce ar fi dus la creșterea veniturilor bugetare și lansarea unor proiecte de anvergură.

Totodată, Plahotniuc susține că, în perioada 2016–2019, datoria statului ar fi rămas la un nivel stabil, în timp ce în prezent datoria externă a Republicii Moldova ar fi crescut cu 3,3 miliarde de dolari.

El afirmă că rata sărăciei ar fi depășit 31% și a lansat întrebarea: „Unde-s banii?”, susținând că această întrebare preocupă atât cetățenii, cât și partenerii externi.

În mesaj, Plahotniuc acuză guvernarea și Partidul Acțiune și Solidaritate de extinderea aparatului guvernamental, de angajări pe criterii de rudenie și loialitate politică, precum și de gestionarea defectuoasă a întreprinderilor de stat și a resurselor publice.

Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate

De asemenea, fostul lider democrat critică politicile fiscale și energetice ale actualei puteri, susținând că acestea ar duce la noi măsuri de austeritate și la majorarea taxelor, tarifelor și amenzilor.

Plahotniuc mai acuză guvernarea că ar utiliza teme precum riscul unui război sau amenințările hibride pentru a distrage atenția de la problemele economice și sociale ale țării.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Carolina Novac, despre remunerațiile de la Moldovagaz: ‘Gazprom este de vină!’

A luat 2,5 milioane de lei de la Moldovagaz, iar acum spune că Gazprom este de vină. Secretarul de stat al Ministerului Energiei și...

MAIA lansează dezvoltarea Rețelei de Date privind Durabilitatea Agricolă

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a organizat o sesiune de informare dedicată dezvoltării Rețelei de Date privind Durabilitatea Agricolă (RDDA), la care au participat...

O dronă rusească a fost găsită și detonată în Tulcea

O dronă cu încărcătură explozivă a fost găsită în județul Tulcea și detonată controlat de specialiștii Ministerului Apărării Naționale, după ce un localnic a...

Când vor fi achitate pensiile, alocațiile și indemnizațiile în iulie

Pensiile și alocațiile sociale vor fi transferate pe cardurile beneficiarilor pe 3 iulie. Casa Națională de Asigurări Sociale precizează că a fost finanțată prima...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.