StiripesurseSocialDeținătorii de terenuri care nu elimină ambrozia riscă sancțiuni contravenționale

Deținătorii de terenuri care nu elimină ambrozia riscă sancțiuni contravenționale

Publicat:

Persoanele care nu combat ambrozia de pe terenurile pe care le dețin sau le administrează riscă sancțiuni contravenționale. Potrivit Codului Contravențional al Republicii Moldova, amenzile pot ajunge până la 1.500 de lei pentru persoanele fizice și până la 6.000 de lei pentru persoanele juridice.

Inspectoratul pentru Protecția Mediului continuă campania națională de monitorizare și control a plantei invazive ambrozia, în contextul în care aceasta a intrat în faza de dezvoltare activă. Planta este cunoscută pentru efectele sale alergogene și pentru impactul negativ asupra agriculturii și biodiversității.

Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate

În urma controalelor efectuate în raioanele Ialoveni și Strășeni, inspectorii au identificat mai multe focare de ambrozie aflate în diverse stadii de dezvoltare, inclusiv în zone unde există risc iminent de înflorire. Coordonatele focarelor au fost înregistrate pentru aplicarea măsurilor legale de combatere și prevenire a răspândirii plantei.

Acțiunile de monitorizare și control s-au desfășurat și în alte regiuni ale țării, fiind întocmite în total 35 de procese-verbale. Cele mai multe au fost înregistrate în raionul Dondușeni – 12 procese-verbale. Alte sancțiuni au fost aplicate în municipiul Bălți (4), raioanele Călărași (5), Rîșcani (3), Soroca (3), Florești (2), Glodeni (2), precum și în Briceni, Criuleni, Căușeni și Drochia, unde a fost întocmit câte un proces-verbal.


Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața

Inspectoratul pentru Protecția Mediului atrage atenția că perioada actuală este esențială pentru combaterea ambroziei, iar intervenția înainte de înflorire reprezintă cea mai eficientă metodă de reducere a polenului alergogen și de limitare a răspândirii semințelor. Instituția îndeamnă proprietarii de terenuri, autoritățile publice locale și agenții economici să elimine planta prin cosire, smulgere sau alte metode recomandate de specialiști.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Importurile UE de gaze naturale lichefiate au scăzut ușor în primul trimestru din 2026, arată datele Eurostat

În primul trimestru din 2026, importurile UE de uleiuri petroliere au rămas stabile comparativ cu media lunară din 2025, în timp ce importurile de...

Bilanț dramatic după valul de căldură din Franța: cu aproape 1.000 de morți mai mult decât în mod obișnuit

Valul de căldură care a lovit vestul Europei continuă să producă efecte grave, chiar dacă temperaturile au început să scadă în unele regiuni. Autoritățile...

Cât costă o masă în Thassos în sezonul estival 2026. Prețurile din tavernele grecești din zona Kinira

Insula Thassos rămâne una dintre principalele destinații alese de turiștii români pentru vacanța de vară. Economedia a analizat prețurile dintr-o regiune intens frecventată de...

Declarațiile emoționante ale supraviețuitorilor dublului cutremur din Venezuela: E ca şi cum Dumnezeu ţi-ar da o a doua şansă

Zeci de persoane caută în mormane de haine, pe peluza unui stadion, în La Guaira, cel mai afectat stat de cele două cutremure puternice...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.