StiripesurseȘtirile zileiMoldova aderă la două convenții internaționale în domeniul maritim

Moldova aderă la două convenții internaționale în domeniul maritim

Publicat:

Republica Moldova aderă la două convenții internaționale în domeniul maritim, care vor contribui la protecția mediului și la consolidarea siguranței navigației. Proiectele de lege privind aderarea la cele două instrumente, adoptate sub egida Organizației Maritime Internaționale, au fost publicate astăzi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Astfel, Convenția de la Nairobi din 2007 stabilește reguli clare privind identificarea, marcarea și îndepărtarea epavelor maritime care pot pune în pericol siguranța navigației sau mediul marin, fiind principalul instrument juridic internațional în acest domeniu, transmite moldpres.md.

Citeşte şi: De ce își lipesc șoferii un pește pe mașină. Explicația din spatele simbolului – Stiripesurse.md

Documentul prevede că proprietarii de nave sunt obligați să suporte costurile operațiunilor de îndepărtare a epavelor și să dețină asigurări care să acopere eventualele intervenții, eliminând astfel ambiguitățile juridice și asigurând resursele necesare pentru situații de urgență maritimă.

De asemenea, Convenția de la Hong Kong din 2009 reglementează dezafectarea și reciclarea navelor maritime, impunând standarde stricte pentru protecția lucrătorilor și a mediului în procesul de gestionare a materialelor periculoase din structura navelor. Acesta este singurul instrument juridic internațional din domeniu, elaborat ca răspuns la practicile nesigure și poluante existente la nivel mondial.


Aderarea la cele două convenții va alinia Republica Moldova la standardele internaționale promovate de Organizația Maritimă Internațională și va consolida cooperarea regională în domeniul siguranței navigației și protecției mediului marin. Totodată, cele două convenții vor contribui la creșterea siguranței ecologice la portul Giurgiulești, reducerea riscului de poluare în exploatarea și reciclarea navelor, precum și la dezvoltarea cooperării cu statele riverane Mării Negre și cu partenerii din Uniunea Europeană în cadrul economiei circulare și al transportului durabil.

Documentele intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

8fce6e71fb8b3adcfe7477cd726a6265

f1aadf91cd6506e910a7ceb35d6fed33

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cruzime fără margini: Un câine a fost înjunghiat și lovit cu un scaun!

Un nou caz de presupusă cruzime față de animale a stârnit indignare în spațiul public, după ce un câine ar fi fost atacat cu...

VIDEO Ciuperci halucinogene în casa unui bărbat din Chișinău

Un bărbat de 31 de ani din Chișinău este cercetat penal, fiind suspectat de circulația ilegală a drogurilor. Acesta ar fi pus la dispoziția...

Șapte cazuri de boala Lyme au fost depistate la Chișinău

Șapte persoane au fost diagnosticate cu boala Lyme în municipiul Chișinău pe parcursul unei singure săptămâni, iar autoritățile sanitare îndeamnă populația să fie mai...

Dodon s-a dus cu alai şi flori la statuia lui Ștefan cel Mare

Reprezentanții Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) au depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău, cu prilejul împlinirii a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.