StiripesurseȘtirile zileiAustralia introduce un registru public pentru activităţile agenţilor străini

Australia introduce un registru public pentru activităţile agenţilor străini

Publicat:

Guvernul australian introduce un registru public pentru activităţile agenţilor străini într-un efort de a proteja ţara de o potenţială interferenţă externă, a declarat vineri procurorul general Christian Porter, potrivit dpa, transmite şi agerpres.

Persoanele care acţionează pentru puteri străine vor fi obligate să dezvăluie detaliile despre activităţile lor, precum şi natura aranjamentelor lor, a precizat Porter într-un comunicat, adăugând că informaţiile vor fi disponibile public.

Citeşte şi: Jihadiştii islamişti au revendicat ultimele atentate teroriste din Africa

Schema pentru transparenţa influenţei străine, care va intra în vigoare luna viitoare, are ca scop să contracareze interferenţa din afară, ca cea de la ultimele alegeri prezidenţiale din SUA, a spus Porter.

“Organizaţiile şi agenţii ruşi finanţau o campanie de dezinformare menită a submina democraţia americană”, a adăugat el, citat de Australian Associated Press (AAP).


“Acest lucru s-ar putea întâmpla foarte uşor şi în Australia, iar până la adaptarea acestor legi şi până la instalarea acestui sistem eram nepregătiţi pentru asta”, a mai spus procurorul general.

Australia ar urma să aibă alegeri generale până în luna mai.

Citeşte şi: Atac armat asupra consulatului chinez din Pakistan. Doi poliţişti au fost ucişi – VIDEO

Conform acestei scheme, agenţii străini vor fi obligaţi să îşi dezvăluie comunicaţiile, inclusiv e-mailurile, mesajele text şi schimburile de mesaje pe WhatsApp cu ţara pentru care lucrează.

Ei vor trebui de asemenea să îşi prezinte corespondenţa cu ministerele australiene, discursurile către grupuri mai mici, precum şi comentariile şi articolele de opinie publicate în mass-media australiene.

“Agenţii străini vor avea în continuare libertatea de a-şi promova interesele în Australia, însă doar dacă o fac legal, deschis şi transparent”, a mai declarat Porter.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cel mai veninos șarpe din R. Moldova nu a mai fost văzut de aproape 50 de ani

În Republica Moldova trăiesc opt specii de șerpi, însă doar două dintre acestea sunt veninoase. Specialiștii susțin că riscul întâlnirii celui mai periculos șarpe...

Președintele României a făcut o”greșeală uriașă” când a atacat la CCR proiectul de lege privind cota de vânătoare a urșilor (Botond Csoma)

Csoma Botond, deputat în Parlamentul României şi purtător de cuvânt al UDMR, susţine că şeful statului a făcut o "greşeală uriaşă" când a contestat...

VIDEO Incendiu într-un centru comercial din Căușeni

Un incendiu a izbucnit ieri seară într-un centru comercial din orașul Căușeni. La fața locului au intervenit mai multe echipaje de salvatori și pompieri,...

Trafic rutier ÎNCHIS pe mai multe străzi din Chişinău

Traficul rutier pe str. Burebista, tronsonul cuprins între bd. Dacia și str. Sarmizegetusa, va fi suspedat pe 11 iunie, ora 22:00, până pe 12...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.