StiripesurseSocialUn mort și trei răniți într-un accident produs lângă Orhei

Un mort și trei răniți într-un accident produs lângă Orhei

Publicat:

Un bărbat de 32 de ani și-a pierdut viața, iar alți trei oameni au fost răniți în urma unui accident rutier produs în dimineața zilei de 3 iulie, în jurul orei 03:50, în apropierea satului Susleni, raionul Orhei. Potrivit poliției, șoferul autoturismului implicat în accident avea o concentrație de 0,88 mg/l alcool în aerul expirat, informează MOLDPRES.

Conform cercetărilor preliminare, un tânăr de 25 de ani, aflat la volanul unui automobil de model LADA, se deplasa spre municipiul Orhei, având în mașină un pasager de 32 de ani. La un moment dat, automobilul a tamponat din spate remorca tractată de un tractor de model MTZ.

Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate

Tractorul era condus de un bărbat de 45 de ani și transporta alți trei pasageri, cu vârste de 37, 39 și 40 de ani.

În urma impactului, pasagerul din autoturism a decedat pe loc. Șoferul automobilului, conducătorul tractorului și unul dintre pasagerii acestuia au suferit traumatisme și au fost transportați la Spitalul Raional pentru îngrijiri medicale.


Potrivit Inspectoratului General al Poliției, testarea alcoolscopică a șoferului automobilului a indicat o concentrație de 0,88 mg/l alcool în aerul expirat. Din cauza stării de sănătate, conducătorul tractorului nu a putut fi testat la locul accidentului, fiindu-i prelevate probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tineri stagiari în energie, integrați în activitatea Ministerului Energiei program finanțat de Uniunea Europeană

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, s-a întâlnit cu tinerii stagiari care, în următoarele două-trei luni, își vor desfășura activitatea în cadrul Ministerului Energiei, în baza...

Șeful Metalferos își pune demisia pe masă după criticile lui Igor Grosu

Directorul general al Metalferos, Petru Bondari (desemnat director în octombrie 2024), a declarat că va părăsi funcția în viitorul apropiat, după ce președintele Parlamentului...

Directorul ‘Metalferos’ și-a dat demisia

Petru Bondari și-a dat demisia de la „Metalferos”, după ce a fost exclus din Partidul Acțiune și Solidaritate. El a declarat pentru Ziarul de...

Maia Sandu spune că premierul a avut ‘o singură pretenție’ legată de ministrul Educației

Președinta Maia Sandu afirmă că premierul Alexandru Munteanu a înaintat o singură pretenție în discuțiile pe care le-a avut cu ea, iar aceasta a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.