Pe parcursul acestei săptămâni, întreprinderile teritoriale S.A. „Drumuri” au desfășurat lucrări de întreținere pe 38 sectoare de drumuri publice naționale din mai multe raioane din nordul, centrul și sudul țării.
Citește și: Tarifele la gaz ar putea să crească în următoarea perioadă
Echipele de întreținere au executat lucrări prioritare de remediere a degradărilor părții carosabile prin plombarea gropilor cu mixtură asfaltică fierbinte și prin metoda injectării, curățarea podețelor, înlocuirea stâlpilor de ghidare, cosirea mecanizată și manuală a vegetației, precum și alte lucrări de întreținere curentă.
Potrivit reprezentanților Administrației Naționale a Drumurilor (AND), intervențiile au fost desfășurate pe mai multe sectoare de drum din Briceni, Dondușeni, Edineț, Ocnița, Drochia, Glodeni, Râșcani, Florești, Sănătăuca, Șoldănești, Bălți, Fălești, Anenii Noi, Chișinău, Criuleni, Dubăsari, Hâncești, Ialoveni, Nisporeni, Orhei, Rezina, Călărași, Strășeni, Ungheni, Basarabeasca, Căinari, Cahul, Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești.
Totodată, în această perioadă, în contextul Codurilor Galben, Portocaliu și Roșu de caniculă, drumarii au intervenit operativ pentru remedierea deteriorărilor îmbrăcămintei rutiere din beton-ciment, manifestate prin ridicarea dalelor, pe drumurile naționale M3 și M5, în raioanele Călărași, Strășeni și Ialoveni, precum și în municipiul Bălți.











