StiripesurseDiasporaPerformanţă formidabilă: Un român a câștigat Premiul Nobel Junior pentru Informatică

Performanţă formidabilă: Un român a câștigat Premiul Nobel Junior pentru Informatică

Publicat:

Cristian Bodnar, absolvent al Universității din Manchester, a câștigat Premiul Nobel Junior pentru Informatică și a primit o medalie de la Michael D. Higgins, președintele Irlandei, pentru performanțele sale în domeniu, relatează site-ul Positive News Romania, conform mediafax.

Cristian Bodnar are 21 de ani și s-a născut în Bistrița, apoi a plecat să studieze la Universitatea Manchester din Marea Britanie unde a studiat informatică.

Citeşte şi: Jihadiştii islamişti au revendicat ultimele atentate teroriste din Africa

Premiul a fost câștigat în baza proiectului „De la text la sinteza imaginii. Folosind rețele generative adversariale”. Folosind acest proiect, o persoană poate spune sintagma „floare roșie”, iar programul va desena o floare roșie, așa cum este imaginată de cel care a dat comanda.

La competiție au participat peste 5.000 de persoane, în cadrul a 25 de categorii. Fiecare categorie a fost jurizată de un grup de oameni de știință de la universitățile Harvard, Cambridge și Yale.


Citeşte şi: Atac armat asupra consulatului chinez din Pakistan. Doi poliţişti au fost ucişi – VIDEO

Premiul Nobel Junior este cea mai importantă distincție pentru mediul academic, acoperind mai multe domenii, printre care artă, știință exacte și științe umane.

Cristian Bodnar a fost premiat și în cadrul unui summit din Dublin, la care au participat câștigători ai Premiului Nobel, astronauți de la NASA și cercetători.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vasile Tofan primeşte felicitări de la Bucureşti şi Kiev

Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a fost felicitat de premierul Ucrainei, Serhii Korețki, și de premierul interimar al României, Ilie Bolojan, cu...

Pericol major de incendii: IGSU cere populației maximă prudență

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) avertizează că, potrivit prognozelor Instituției Publice „Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu”, pentru ziua de 22...

Maia Sandu a semnat decretul privind numirea Guvernului Tofan

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat miercuri, 22 iulie, decretul privind numirea Guvernului condus de Vasile Tofan. Documentul stabilește componența oficială a noului...

Zeci de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 83.735 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.