StiripesursePoliticăRaportul UE privind R. Moldova și obiectivul său 'ambițios, dar realizabil'....

Raportul UE privind R. Moldova și obiectivul său ‘ambițios, dar realizabil’. Închiderea negocierilor până în 2028 și aderarea la UE până în 2030

Publicat:

Raportul Parlamentului European, care se întrunește într-o nouă sesiune plenară în perioada 6-9 iulie, la Strasbourg, salută progresele înregistrate de Republica Moldova pe toate capitolele de negociere și „angajamentul său exemplar continuu față de reformele legate de aderarea la UE, în pofida provocărilor interne și externe semnificative”, potrivit unui comunicat al Parlamentului European.

Deputații europeni cer Republicii Moldova „să accelereze ritmul reformelor cheie în conformitate cu obiectivul său ambițios, dar realizabil, de a închide provizoriu negocierile de aderare până la începutul anului 2028 și de a adera la Uniunea Europeană până în 2030”, potrivit zdg.

Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața

Parlamentul urmează să adopte miercuri, 8 iulie, rapoartele anuale de evaluare a progreselor înregistrate de Ucraina, Republica Moldova și Serbia în direcția aderării la UE.

Înaintea votului în plen, deputații vor organiza marți dezbateri cu privire la cele trei țări. În urma voturilor, raportorii permanenți pentru Serbia și Republica Moldova vor organiza conferințe de presă.


Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Arest preventiv până la 1 august pentru Tatiana Nistorică, secretara de stat de la Ministerul Agriculturii

Magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, au admis demersul procurorilor și au dispus plasarea în arest preventiv a secretarei de stat de la Ministerul Agriculturii...

Soția ministrului Finanțelor, despre criticii politicii fiscale: ‘Pe placul analfabeților și needucaților’

Soția ministrului Finanțelor, Andrian Gavrilița, Cornelia Gavrilița, i-a calificat drept „analfabeți și needucați” pe cei care critică proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027. Ulterior,...

Ministrul Mediului, acuzații grave la adresa Rezervației ‘Pădurea Domnească’: Puieți dispăruți și datorii de milioane

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder solicită demisia directorului Rezervației Naturale „Pădurea Domnească”, după ce un control a scos la iveală nereguli grave în administrarea instituției. Peste...

Agricultorii moldoveni, optimiști în privința culturilor de floarea-soarelui din acest an

Agricultorii și specialiștii sunt mai optimiști în privința culturilor de floarea-soarelui din acest an, după un început de sezon favorabil. Primele estimări arată că...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.